Cupa Mondială de Rugby 2023

Nebunie de meci la Cupa Mondială cu două echipe de nivelul României în prim plan

Sursă foto: https://twitter.com/rugbyworldcup

Georgia și Portugalia, echipe care se află la același nivel valoric cu România, au oferit primul egal de la Cupa Mondială.
Program și rezultate la CM de rugby din Franța

 

Gruzinii porneau ca mari favoriți și cel puțin o repriză și-au respectat statutul, intrând cu 13-5 la vestiare.

Portugalia, echipă care n-a câștigat niciun meci la Cupa Mondială, a dominat partea secundă și a întors spectaculos rezultatul, la 18-13, după două lovituri de pedeapsă și un eseu.

Cu orgoliul serios șifonat, gruzinii s-au aruncat spre terenul de țintă advers și, cu două minute înaintea finalului, au reușit eseul prin care au restabilit egalitatea, 18-18.

Transformarea a fost de puțin ratată și în zecile de secunde rămasă până la final lusitanii au obținut o lovitură de pedeapsă din lateral dreapta în jumătatea adversă.

Poziția nu era una facilă, dar nici din cale afară de grea, însă presiunea a cântărit decisiv, și Nuno Sousa Guedes a trimis balonul pe lângă buturile gruzine.

A urmat ultimul fluier al arbitrului și dezamăgirea era la ea acasă în ambele tabere. Gruzinii că nu și-au respectat statutul de favoriți, iar portughezii că au scăpat printre degete prima lor victorie din istorie la Cupa Mondială.

Cele două echipe sunt adversarele României în Rugby Europe (fosta Cupa Europeană a Națiunilor) și la ce au arătat în meciul direct de la Toulouse viitorul ”stejarilor” se anunță unul complicat.



Nebunie de meci la Cupa Mondială cu două echipe de nivelul României în prim plan