Inot

David Popovici se califică în finala la 200m la Campionatul Mondial de Înot. Cursele sale nu se pot urmări gratuit în România

David Popovici s-a calificat luni dimineață în semifinalele Campionatului de Înot din Japonia, la proba de 200 de metri liber, iar apoi la ora 15:30 a mers mai departe în finală.
Perspectivă: Ce înseamnă recordul mondial al lui David Popovici la 100m liber | Amănuntul care i-a adus lui Popovici recordul mondial

David Popovici, campionul mondial en titre, sau „Dinamita” așa cum a fost numit de japonezi chiar la prezentarea pe linia bazinului, a încheiat primul din semifinala sa cu timpul de 1:44:70. A fost și cel mai bun timp al semifinalelor. 

Finala probei de 200 metri liber va fi marți, 25 iulie, ora 14:00.

Recordmanul mondial la 100m liber terminase luni dimineața pe locul al doilea în calificări, cu timpul de  1:45:86, după Matthew Richards (1:45:82). Cel mai bun timp din calificări i-a aparținut lui Luke Hobson (1:45:69).

În 2022, David Popovici a cucerit medaliile de aur la Campionatul Mondial de la Budapesta, dar și la Campionatul European de la Roma, în probele de 100 m și 200 m liber. La Roma, la europene, Popovici a stabilit un nou record mondial în proba de 100m liber, când a oprit cronometrul de la Foro Italico la 46.86 secunde.

Popovici, cu plată

Evoluția lui Popovici de la Campionatul Mondial nu se transmite la nici un post tv din România. TVR nu a reușit să cumpere drepturile, dar au reușit cei de la Antena Play, un site cu conținut plătit. Pentru a-l urmări pe Popovici, trebuie cumpărat un abonament la Antena Play în valoare de 40 de lei pe lună, după care abonamentul se poate anula.

Programul complet al lui Popovici la Mondial

200m liber
Finala – 25 iulie, ora 14:00

100 metri liber
Calificări – 26 iulie, ora 05:10
Semifinale – 26 iulie, ora 14:25
Finala – 27 iulie, ora 14:20



David Popovici se califică în finala la 200m la Campionatul Mondial de Înot. Cursele sale nu se pot urmări gratuit în România