Ciclism

Lance Armstrong si-a anuntat revenirea in ciclism

Americanul Lance Armstrong, de sapte ori consecutiv castigator al Turului Frantei, a anuntat, marti, intr-un comunicat de presa, ca incepand cu anul 2009 va reveni in ciclismul profesionist, avand ca obiectiv castigarea pentru a opta oara a Marii Bucle, informeaza AFP.

"Sunt fericit sa va anunt ca, dupa ce am vorbit cu familia mea si prietenii mei, am decis sa revin in ciclismul profesionist pentru a continua astfel lupta impotriva cancerului. In fiecare an peste 8 milioane de oameni mor din cauza cancerului si este timpul sa lansam un nou mesaj la nivel global", a declarat Armstrong.

Campionul american a declarat pentru Vanity Fair ca este suta la suta sigur ca va concura in editia viitoare a Turului Frantei, cu obiectivul de a-si trece in palmares al optulea titlu in Marea Bucla. "Revin in ciclismul profesionist si imi propun sa castig pentru a opta oara Turul Frantei".

Armstrong, care va implini 37 de ani la 18 septembrie, a precizat ca mai multe detalii despre revenirea sa va oferi in cadrul unei conferinte de presa pe care o va sustine la 24 septembrie, la New York.

Ciclistul american isi anuntase retragerea din activitate la 24 iulie 2005, in ziua in care a castigat pentru a saptea oara Turul Frantei.

Publicatia VeloNews anuntase, luni, in editia electronica, ca Armstrong va reveni in ciclism si ar urma sa se alature echipei Astana, cu care va participa la cinci curse pe sosea (Turul Californiei, Paris-Nisa, Turul Georgiei, Dauphine Libere si Turul Frantei). Publicatia preciza ca septuplul castigator al Turului Frantei nu va avea salariu sau prime pentru aceste participari.

FORUM: Comentati revenirea lui Lance Armstrong in ciclism

Managerul general al echipei Astana, Johan Bruynel, care a fost director sportiv al echipelor US Postol si Discovery Channel in perioada cand la aceste formatii activa Lance Armstrong, declarase, marti dimineata, ca revenirea americanului in ciclism este doar un zvon.

Dupa ce s-a vindecat de cancer la testicule, Lance Armstrong a castigat de sapte ori consecutiv Turul Frantei, in perioada 1999-2005, fiind suspectat de dopaj. Americanul a respins categoric aceste acuzatii.

Mediafax
Onlinesport



Lance Armstrong si-a anuntat revenirea in ciclism