Cupa Romaniei

Chivorchian cere FRF o pozitie oficiala pentru Cupa

Presedintele Comitetului Director al FC Timisoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, marti, ca va solicita Federatiei Române de Fotbal ca pâna miercuri sa se ia o decizie în privinta locului de desfasurare a meciului cu Vointa Sibiu din cadrul optimilor de finala ale Cupei României.

"Trebuie sa se spuna clar daca jucam sau nu la Timisoara. Îmi doresc ca pâna miercuri sa existe o pozitie clara, pentru ca într-un fel pregatesti un meci acasa si altfel o partida din deplasare", a explicat Chivorchian.

Oficialii divizionarei secunde Vointa Sibiu declarasera ca vor închiria o instalatie de nocturna pentru a putea disputa pe teren propriu meciul cu FC Timisoara, asa cum s-a stabilit prin tragerea la sorti a optimilor de finala. "Nu stiu daca este la îndemâna unui club de Liga a II-a sa plateasca zeci de mii de euro pentru închirierea unei astfel de instalatii, dar e treba lor. Noi vrem sa stim clar unde se va juca", a precizat Gheorghe Chivorchian.

Partida Vointa Sibiu - FC Timisoara, din cadrul optimilor de finala ale Cupei României, este programata la 26 octombrie, de la ora 18.30.

Mediafax



Chivorchian cere FRF o pozitie oficiala pentru Cupa