In prezent antrenor la Getafe, Cosmin Contra nu uita perioada petrecuta ca jucator la AC Milan si spune ca plecarea de la clubul italian a fost cea mai mare eroare a carierei sale.
"Am amintiri minunate din perioada cand am jucat pentru Milan. Plecarea de la Milan a fost cea mai mare greseala din cariera mea de fotbalist", a spus Contra pentru Milan Channel.
Contra si-a amintit si de un derby cu Inter Milano in care Pippo Inzaghi, actualul antrenor al lui AC Milan, a marcat din centrarea sa.
"Imi aduc aminte de o victorie intr-un derbi cu Inter Milano in care el a inscris cu o lovitura de cap dupa o centrare a mea din partea dreapta", a povestit Contra.
Acesta a mai spus ca atacantul Fernando Torres are nevoie de timp pentru a se adapta la rigorile campionatului italian si ca va reveni cat de curand la forma care l-a consacrat.