FCSB

Emil Constantinescu ar putea redeschide procesul lui Gigi Becali

Avocatii lui Gigi Becali au declarat vineri ca patronul Stelei va trebui sa fie eliberat din inchisoare pentru ca la dosar nu a fost depus un document vital, semnat de Emil Constantinescu. Fostul presedinte al Romaniei ar putea depune marturie in acest caz.

Aparatorii lui Becali afirma ca semnatura Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pe documentul ce parafa schimbul de terenuri dintre Becali si Ministerul Apararii Nationale il absolva de orice vine pe clientul lor. Acest document a fost semnat si de presedintele Romaniei de la acea vreme, Emil Constantinescu.

Avocatii vor cere ca procesul sa fie rejudecat pe baza noilor probe.

Ceea ce ar putea fi nou in acest caz ar putea fi de asemenea si o marturie a lui Emil Constantinescu in sprijinul afirmatiilor si al lui Gigi Becali.

Informatiile despre acest document au aparut prima oara in luna mai 2013.

In ciuda acestor lucruri, Gigi Becali a fost condamnat pe 4 iunie la trei ani de inchisoare cu executare, pentru ca pe 27 iunie sa mai primeasca suplimentar sase luni.



Emil Constantinescu ar putea redeschide procesul lui Gigi Becali