Liga 1

Bogdan Stelea si-a dat demisia de la Viitorul

Bogdan Stelea nu mai este antrenorul echipei Viitorul Constanta dupa doar patru etape completate de la inceputul actualei editii de campionat. Pana acum dupa patru etape avem deja trei antrenori inlocuiti in Liga 1.

Demisia lui Stelea a venit dupa 0-2 pe teren propriu cu CFR Cluj in ultima partida a etapei a 4-a.

"Din pacate, lipsa de rezultate a dus la o astfel de decizie. Am hotarat sa-mi dau demisia pentru binele echipei, care consider ca avea nevoie de un soc. Raman prieten cu Gica Hagi si ii doresc sa aiba mult succes in acest proiect unic in Romania. Sunt sigur ca va reusi", a declarat Stelea, intr-un comunicat remis agentiei MEDIAFAX.

FC Viitorul precizeaza ca despartirea de Stelea s-a produs in termeni amiabili, iar "clubul doreste sa-i multumeasca pentru efortul depus in tot acest timp".

In varsta de 46 de ani, Stelea a renuntat la postul de selectioner al echipei nationale de tineret pentru a prelua Viitorul, echipa prietenului sau Gheorghe Hagi.

Cu Stelea pe banca cei de la Viitorul nu au reusit nicio victorie in acest sezon si au strans doar doua puncte.



Bogdan Stelea si-a dat demisia de la Viitorul