Tenis

Simona Halep, Mircea Badea si spiritul de lupta

Aparent cei doi nu au nici o legatura. Dar au, un lumina ultimelor evenimente.

Simona Halep a spus ca isi doreste un antrenor roman care sa stie sa lupte in momentele grele. Insa, ar trebui sa se gandeasca bine, fie si tanara cum este ea, ca tenisul inseamna mai mult decat ceea ce cauta ea acum la viitorul sau antrenor.

Inseamna un antrenor doar omul care sa te faca sa lupti, sa nu cedezi in momentele grele?

Evident, spiritul de lupta este foarte necesar in sport. Dar nu a fost, nu este si nu va fi niciodata suficient. Poate face diferenta la diverse paliere de valoare, dar pentru a ajunge sa il folosesti decisiv, la maxim, trebuie si altele pana acolo.

Spirit de lupta a avut din plin Mircea Badea. Si s-a vazut ce a iesit. A aratat cum poti sa te bati fugind cu spatele la adversar, a aratat cum poti para o lovitura de cot cu ceafa si creierul. Badea a incasat lovituri grele, inclusiv cea la rinichi, din greseala, pentru ca se intorcea cu spatele, iar adversaul sau nu mai putea opri lovituri tintite in burta. Badea a avut, insa, un spirit de lupta de invidiat. Sa intri in ring cu un profesionist de arte martiale poate fi dovada suprema de curaj, fie el de fapt 99% inconstienta si ura orbitoare. Eu nu ii condamn, daca a venit vorba, nici pe Badea si nici pe Emi, este foarte bine ca au rezolvat totul in conditii organizate.

Altfel ce sa fi facut, sa se fi batut la colt de bloc si sa fi ramas careva cu capul de asfalt? Nu, a fost foarte bine, pentru ca si sportivii au iesiri nervoase, au orgolii in materie si, fie ca isi provoaca adversarii la tenis de masa in Complexul Tei, fie ca ii cheama la baschet in Politehnica, fie ca ii bat la lupte in ring, practic inseamna tot demonstrarea superioritatii, a muncii de o viata in sportul pe care il practica. E mai dur din punct de vedere vizual la sporturile de contact, domnisoarele pot sta acasa, insa motivatia este aceeasi si nu este cu nimic de condamnat. Daca Badea ar fi pierdut cu 21-0 la ping-pong avea cineva ceva de comentat? In mod cert ca nu, in afara sa spuna ca nu are nici o treaba cu acel sport. La fel si la box tailandez. E simplu.

Revenid la spiritul de lupta, pentru ca asta ma intereseaza, Badea l-a avut din plin. Dar, asa cum s-a vazut, acesta nu este suficient daca nu ai ajuns la nivelul tehnic la care il aplici. Si asta e valabil pentru orice sport, de aceea cand auzi ca un meci s-a pierdut pentru ca nu a existat spirit de lupta trebuie sa schimbi programul, e o tampenie.

Simona Halep cauta la randul ei spiritul de lupta. Bineinteles, ea este la nivelul de top al unui sportiv profesionist si poate fi ajutata mult de spiritul de lupta. Insa, chiar daca ea crede sau stie ca este deficitara la acest capitol, cum ramase cu progresul la tehnica si strategie? Spiritul de lupta poate fi mentinut foarte bine de un psiholog sportiv, luat strict pentru asa ceva, iar antrenorul isi face treaba la altele. Un om care sa le faca pe toate are mari sanse sa esueze, pentru ca nu le va face foarte bine pe nici una. Si asta inseamna sa ratezi sanse, sa nu ajungi la varf decat sporadic, niciodata sa te mentii acolo constant.

Daca Simona Halep a dat afara un antrenor dupa cel mai bun an din cariera, e o problema. Mai ales ca isi cauta un roman. Sa admitem ca isi va lua un antrenor roman oricare ar fi acesta, chiar nu conteaza care pentru ca nici unul nu a avut rezultate notabile. Sa admitem ca noul antrenor ii va insufla spiritul de lupta? Insa, cum ramane cu celelate aspecte ale jocului de tenis?

Cum ramane cum strategia pe care Fissette a incercat de exemplu sa i-o explice lui Halep la Singapore, iar ea nu a ascultat? Halep a obosit in finala cu Serena Williams de la Singapore tocmai pentru ca a avut spiritul de lupta al lui Mircea Badea. In ciuda sfaturilor tehnice ale lui Fissette, Halep a ales sa lupte cu capul inainte si si-a irosit o energie vitala intr-un meci inutil cu Ana Ivanovic.

Are nevoie Halep de un tip care sa o impinga "la lupta cu capul inainte, fara frica"? Eu cred ca nu. Are nevoie de strategie si inteligenta mai mult decat orice. Nu de alta, dar sa nu aiba si ea un rezultat pe masura lui Badea, in 2015.



Simona Halep, Mircea Badea si spiritul de lupta