Jocurile Olimpice Paris 2024

„Tricolorii” se luptă pentru biletele la JO (VIDEO)

Înotătorii români se vor lupta cu timpii săptămâna viitoare la Campionatul Național, competiție acreditată care le poate asigura calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Sunt zile de foc pentru sportivii români de la natație. Medaliată cu aur olimpic, Camelia Potec, Managerul Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a dezvăluit că „tricolorii” se vor lupta la naționalele de săptămâna viitoare nu doar pentru medalii, ci și pentru biletele de Paris.

„Pentru mulți sportivi este cea mai importantă competiție din ultimii patru ani, pentru că au șansa să facă baremul pentru JO acasă... bazinul îl cunosc, condițiile sunt extraordinare, ei știu deja fluxul lucrurilor care se întâmplă la CN, din toate punctele de vedere vor fi motivați, rămâne să fie și în formă în ziua competiției. Sper să avem cât mai mulți sportivi calificați la JO, juniorii au timpi de calificare la CE, așa că la final de CN sperăm să avem vești bune din toate punctele de vedere” – Camelia Potec, manager Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

Până în prezent, avem doi sportivi de la natație calificați la JO de la Paris, Vlad Stancu (în probele de 800 m și 1500m liber) și David Popovici (în probele de 100m și 200 m liber).

La naționalele de înot care se vor desfășura în bazinul de la Otopeni în perioada 17-21 aprilie va fi un adevărat record de participanți.

„Toți sportivii vin la aceste naționale pentru a câștiga medalii pentru cluburile la care ei activează, dar cel mai important este că în urma rezultatelor de la CN se vor forma loturile naționale care ne vor reprezenta în această vară la toate competițiile de obiectiv: Campionatul European de juniori, Campionatul European de seniori. Vom avea un număr record de participanți la CN, peste 600 de sportivi, sperăm să vedem și rezultate bune și foarte bune” - Camelia Potec, manager Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

Până la concursul de înot, în acest final de săptămână săritorii în apă își vor disputa medaliile naționale. Tot la bazinul de la Otopeni se va disputa competiția, rezervată atât seniorilor, cât și juniorilor 1 și 2.

POTEC: „Va fi cea mai fierbinte vară”

Câștigătoare a aurului olimpic în proba de 200m liber la JO Atena 2004, Camelia Potec înțelege prin ce trec sportivii  cu 2-3 luni înainte de startul competiției supreme a lumii.

„Tensiunea devine din ce în ce mai apăsătoare, presiunea pe care tu ca sportiv ți-o pui zi de zi la antrenamente devine din ce în ce mai mare. Este clar că atunci când lucrezi 4 ani mai ai doar 2-3 luni până la JO, ai senzația că timpul este foarte scurt, dar, pe de altă parte, tu ca sportiv abia aștepți să înoți” - Camelia Potec, manager Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

Potec recunoaște că și pentru ea emoțiile cresc odată cu apropierea lunii iulie.

„Va fi cea mai fierbinte vară pentru mine ca manager al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. Vara 2024 este una specială, presiunea și tensiunea sunt mari doar o dată la patru ani, așa cum este în 2024” - Camelia Potec, manager Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.



„Tricolorii” se luptă pentru biletele la JO (VIDEO)