Stranieri

Alibec aproape de o revenire la Farul

Sursă foto: https://www.facebook.com/farulconstanta/

Atacantul Denis Alibec este dispus să renunțe la contractul din Qatar pentru a prinde un loc în lotul României la EURO 2024.

O variantă pentru Alibec este revenirea din această iarnă la Farul Constanța, clubul alături de care a cucerit titlul în Liga 1 sezonul precedent.

”Ar fi foarte interesant să se întoarcă la Farul, dar depinde numai de el. Avem foarte mare nevoie de el în această perioadă”, a declarat Cristian Bivolaru, oficial al Farului, la Orange Sport.

Alibec a declarat recent că ar fi dispus să revină la Farul din cauza ritmului antrenamentelor din Qatar.

”Ritmul mecirilor de aici e bun, dar ritmul antrenamentelor nu sunt la fel de intense. Pot să mă întorc la Farul, dacă nu am voie să joc la o a treia echipă”, a declarat Alibec la începutul lunii decembrie.

Două goluri a marcat Alibec în zece meciuri disputate pentru Muaither SC în prima ligă din Qatar.



Alibec aproape de o revenire la Farul