Stranieri

Adrian Mutu a fost prezentat la Neftci Baku. Ce promisiune le-a făcut fanilor azeri

Sursă foto: https://www.facebook.com/NeftciPFK/

Pentru fostul internațional Adrian Mutu a început de marți o nouă provocare în cariera de antrenor.

Adrian Mutu s-a despărțit de Rapid pentru a fi instalat la Neftci Baku, unde are drept obiectiv câștigarea campionatului din Azerbaidjan.

“Sunt onorat să fiu numit antrenor principal la Neftci. Acesta este cel mai mare club din Azerbaidjan, cu cei mai mari şi mai pasionaţi fani din Azerbaidjan.

”Fanii lui Neftci sunt renumiţi în Europa pentru pasiunea şi loialitatea lor şi sper să construiesc o legătură bună cu ei, pentru că, în cele din urmă, ei sunt cei care menţin mereu viu spiritul unei echipe.

”Obiectivul meu este de a readuce Neftci în locul pe care îl merită, să domine în Azerbaidjan şi să reprezinte Azerbaidjanul în Europa cu mândrie şi onoare”, a transmis Adrian Mutu pe contul său de Facebook.

Neftci Baku l-a avut antrenor sezonul trecut pe Laurențiu Reghecampf, cel care a fost demis pe 21 iunie.



Adrian Mutu a fost prezentat la Neftci Baku. Ce promisiune le-a făcut fanilor azeri