Ligue 1

Grea lovitura pentru PSG. Cat va lipsi Neymar

Sursă foto: https://twitter.com/FabrizioRomano

Brazilianul Neymar s-a accidentat la glezna piciorului drept in meciul de campionat cu Lille si va absenta mai multe saptamani.

Era minutul 49 al meciului cu Lille disputat pe Parc des Princes, cand Neymar s-a accidentat la o faza banala petrecuta la centrul terenului.

Scos pe targa in afara suprafetei de joc, Neymar iese din nou din circuit cand PSG avea mai mare nevoie de el.

Este aproape un deja vu pentru atacantul brazilian, accidentat si in trecut in aceasta perioada cu meciuri importante mai ales pentru viitorul european al celor de la PSG.

Potrivit publicatiei franceze Le Parisien, Neymar va sta departe de gazon aproximativ o luna, ceea ce echivaleaza cu absenta de la returul cu Bayern Munchen programat in 8 martie.

Bavarezii au castigat cu 1-0 la Paris, in turul optimilor din UEFA Champions League, si au prima sansa la calificarea in sferturi.

RMN-ul efectuat de Neymar imediat dupa meciul cu Lille nu a aratat existenta vreunei fracturi, dar este vorba de o recidiva. La aceeasi glezna brazilianul a avut probleme la Cupa Mondiala din Qatar, cand a lipsit la ultimele doua meciuri din faza grupelor.



Grea lovitura pentru PSG. Cat va lipsi Neymar