Liga 2

Șelimbăr rămâne cu punctaj maxim în fruntea clasamentului din Liga 2

Sursă foto: https://www.facebook.com/CSC1599Selimbar/

Echipa CSC 1599 Șelimbăr și-a consolidat primul loc în Liga 2 după victoria obținută, marți, contra celor de la CSA Steaua, în etapa a 5-a.

Sibienii s-au impus, cu 3-2, un succes care se datorează în mare măsură portarului Alexandru Roșca.

Acesta a avut două intervenții providențiale în ultimele secvențe ale meciului care s-a disputat la Cisnădie.

Roșca a fost recent chemat la naționala de tineret a României pentru campania de calificarea la Campionatul European.

CSA Steaua deschisese scorul prin Chipirliu dintr-un penalty discutabil, în minutul 15.

Gazdele au egalat după doar cinci minute prin Rotund din pasa lui Lumbu.

Echipa din Șelimbăr a trecut în avantaj la două minute după pauză prin Năstăsie cu o reluare la bara a doua.

Formația pregătită de fostul dinamovist Claudiu Niculescu a ajuns la 3-1 pe tabelă în minutul 64, Monea marcând cu o execuție din interiorul careului.

CSA a redus din diferență prin Vîrtej la centrarea lui Maftei, în minutul 74.

Roșca s-a opus egalării la două faze în minutele suplimentare, blocând in extremis la reluările lui Sierra și Drăghici.

Echipa Armatei rămâne cu o singură victorie în cinci etape.



Șelimbăr rămâne cu punctaj maxim în fruntea clasamentului din Liga 2