Liga 1

Viitorul Constanta a invins TSKA Sofia intr-un amical

Formatia Viitorul Constanta a învins, scor 2-1, multipla campioana a Bulgariei TSKA Sofia (31 de titluri în palmares), sâmbata, într-o partida de verificare disputata la Bolu, în Turcia.

Cu fostul stelist Junior Moraes în teren din primul minut, bulgarii au început mai bine, iar în minutul 10 au deschis scorul prin camerunezul Priso. Viitorul a echilibrat treptat meciul, iar internationalul de juniori Under 19 Gabriel Iancu a restabilit egalitatea dupa ce a transformat în gol o lovitura libera de la 17 metri.

În ultimul minut al primei reprize, A. Chitu a adus formatia constanteana în avantaj, reluând mingea cu capul în plasa dupa o centrare a aceluiasi Iancu. Partea secunda a fost echilibrata, ambele formatii trecând pe lânga gol.

Pentru FC Viitorul Constanta au evoluat: Vîtca - Balasa (Pacuraru '72), Larie (Mladen '80), Putanu, Turcu (Tosca '54) - Onicas (Iacob '46), Lazar (Benzar '65), A. Chitu (Albu '72),
Iancu (Sin '65) - Cârstocea (Herea '65), C. Cristea (V. Rusu '65).

"Un meci foarte bun de pregatire, împotriva unei formatii puternice. Astfel de partide ne calesc pentru Liga 1, vedem ritmul pe care îl vom întâlni si în primul esalon. Noi de trei ani nu am prea pierdut meciuri oficiale, dar era alt nivel, iar acum astfel de partide disputate, încrâncenate pe alocuri, sunt binevenite. TSKA are multi jucatori cu experienta, cu calitate, lupta an de an pentru titlu", a declarat la finalul partidei Gheorghe Hagi.

Urmatoarea partida de verificare a constantenilor va avea loc marti, la Kizilcahamam, cu Zob-Ahan (locul 6 în ultimul sezon din Iran).



Viitorul Constanta a invins TSKA Sofia intr-un amical