Universitatea Craiova

Vatajelu a semnat cu Sparta Praga

Sursă foto: sparta.cz

Fundasul stanga Bogdan Vatajelu s-a despartit de Universitatea Craiova si a semnat cu gruparea ceha Sparta Praga, echipa calificata in primavara europeana a Europa League.

Vatajelu a semnat un contract pe trei ani si jumatate, iar in conturile clubului din Craiova vor intra 1.4 milioane de euro.

Mai mult decat atat, Universitatea Craiova urmeaza a primi si zece procente dintr-un transfer ulterior al jucatorului.

Reactie

"Sunt foarte fericit pentru acest transfer. E un pas important în cariera mea, cred că e cel mai bun lucru pentru mine, e un pas înainte şi vreau să câştig titlul cu Sparta. Cred că Sparta m-a dorit cel mai mult, a fost singurul club care m-a vrut cu adevarat", a declarat Vatajelu intr-un interviu pentru site-ul celui mai titrat club din Cehia.

Profil

Fundașul stânga a venit în Bănie de la gruparea Metalul Reșița, în iarna lui 2014. A contribuit la revenirea Științei pe prima scenă a fotbalului românesc. În ultimele trei sezoane a fost cel mai folosit jucător al Craiovei. Din sezonul 2016-2017 a preluat banderola de căpitan al Universității și a fost integralist în toate partidele din actuala stagiune. 



Vatajelu a semnat cu Sparta Praga