Universitatea Craiova

Cum a ajuns Condescu la Universitatea Craiova: “Eram pe autostrada si am auzit...”

Marin Condescu, prezentat initial ca manager general la FC Universitatea Craiova, in realitatea doar  “imputernicit al clubului” dupa cum spune chiar el, a povestit, marti, cum a ajuns sa faca parte din echipa lui Adrian Mititelu.

“Ma duceam pe autostrada si am auzit ca sapte jucatori si-au depus memorii. L-am sunat pe Emil Sandoi si l-am intrebat ce se intampla pe la Craiova si daca putem sa ajutam cu ceva. Prima mea intentie a fost ca jucatorii nostri de la Pandurii sa joace la o echipa de Divizia B care vrea promovarea. M-am intalnit cu Adrian Mititelu la un restaurant, I-am prezentat jucatorii si apoi am vrut sa plec, iar el m-a oprit sa-i ascult proiectul. Mi-a spus ca are resursele financiare, numai ca este blocat pe toate planurile. A fost de acord sa negociem si cu CSU, astfel am primit un mandat sa vorbesc cu cealalta parte. Contractul nostru se poate incheia oricand, insa pana acum lucrurile merg bine. S-a facut prima parte a cantonamentului. Avem Severinul si alte doua, trei orase pentru a juca in retur”, a spus Condescu la Dolce Sport.

Marin Condescu a mai spus ca, in urma discutiilor pe care le-a avut cu suporterii, acestia sunt dispusi sa sustina echipa chiar si din Liga 4 sau Liga 5 daca planul de reorganizare nu va fi acceptat, iar clubul va intra in faliment.

“Daca promovam pe cale sportiva lucrurile sunt in regula, daca ni se aproba planul de insolventa dar nu putem sa promovam e iarasi bine. Daca nu se aproba programul de restructurare, se intra in faliment, iar suporterii sunt dispusi sa pornim din Liga 4. Vor fi patru ani de munca si readucem “leul” in prima divizie”, a declarat Condescu.

[news-104278]

“Imputernicitul” clubului condus de Adrian Mititelu a mai spus ca FC Universitatea Craiova este echipa dorita de suporterii olteni si ca cei de la CSU Craiova sunt constienti de acest lucru. De asemenea, Condescu a afirmat ca in functie de ce se va intampla in lunile urmatoare Craiova poate avea o echipa in Liga 1 sau niciuna in fotbal.

“Este clar ca la ultimul meci dintre cele doua echipe s-a vazut ca 99% dintre suporteri au tinut cu “leul”. 
Am discutat si cu cei de la CSU si se arata deschisi pentru o singura echipa. Nu pot sa-i spun fuziune, sa-i spunem cea mai buna solutie. Pestele cel mare il inghite pe cel mic. Pestele cel mare? Cel care promoveaza. Nesansa este ca planul de restructurare la FC Universitatea Craiova sa nu se aprobe, dar si ceilalti au probleme cu contestatiile. S-ar putea ca in toamna Craiova sa nu aiba nicio echipa”, este de parere Condescu.



Cum a ajuns Condescu la Universitatea Craiova: “Eram pe autostrada si am auzit...”