Liga 1

U Cluj - Rapid, meciul zilei în Liga 1

Locurile 9 și 10 din clasament, înainte de etapa doua din Liga 1, U Cluj și Rapid se întâlnesc astăzi în meciul zilei din Liga 1, de la ora 21:30. Fiecare caută prima victorie din acest sezon.

Clujul dorește un sezon mai bun, după achizitițiile realizate, iar în partida jucată cu Petrolul nu a arătat deloc rău, după acel 1-1 în care au condus grație golului marcat de Chipciu. Clujenii au fost aproape să piardă, dar au scăpat, Budescu ratând pentru Petrolul o lovitură de la 11 metri.

Ardenelii ar trebui să crească de la meci, mai ales dacă vor aduce noi jucători, așa cum se dorește.

De cealaltă parte, Rapidul își dorește titlul de campioană de când a revenit în Liga 1. Pe drum l-a pierdut pe Mutu, înlocuit cu Bergodi, dar coroporația Rapid cu experiență de conducere din industria mobilei dorește să aplice modelul și sp facă performanțe similare, inclusiv financiare, și în fotbal.

Rapid este neînvinsă în acest sezon, dar a debutat doar cu un egal fără gol contra lui Sepsi.

Sezonul trecut, în Liga 1, Rapid a câștigat cu 1-0, iar în retur partida s-a încheiat 0-0. În Cupă, cele două echipe au terminat iarăși 0-0.

Rapidul joacă sub presiune, nu se acceptă altceva decât trei puncte, altfel giuleștenii vor începe campionatul zbîtându-se de la mijloc în jos, ceea ce este de neacceptat pentru ambițiile conducerii. 

Se poate aștepta un meci echilibrat, cei de la U Cluj fiind mereu combativi și imprevizibili.



U Cluj - Rapid, meciul zilei în Liga 1