FCSB

Noul obiectiv impus la FCSB după eliminarea din Europa

FCSB a părăsit cupele europene în turul 3 preliminar din Conference League și a ratat primul obiectiv al sezonului, prezența în grupele competiției.

Echipa bucureșteană a pierdut cu 2-0 returul disputat contra echipei daneze FC Nordsjaelland, o echipă despre care Gigi Becali, patronul FCSB, spune că a fost superioară.

”Ei au avut prima șansă, iar noi mizam pe noroc. Au fost mai buni, se vedea asta. Era normal ca ei să se calificate și nu are rost să o dăm pe arbitri”, a spus Becali.

Acesta mai spune că în continuare FCSB se va concentra doar pe campionat.

”Ne vedem de treaba noastră și ne axăm pe campionat. Pentru a ajunge în grupele unei cupe europene trebuie să câștigi campionatul. Altfel e foarte greu”, mai crede Becali.

Potrivit acestuia diferența dintre Nordsjaelland și FCSB este una ca de la cer la pământ și ține de organizarea fotbalului din cele două țări de origine.

”La ei când apare un talent, la 15-16 ani, îl iau imediat în primire doctori, fizioterapeuți. La noi când apare un talent, după aia imediat tatuaje, mașini, gagici”, a spus Gigi Becali la Digisport.

Prezent în studio, Ilie Dumitrescu l-a întrebat pe Becali de ce nu aplică și el la FCSB politica unui club precum Nordsjaelland, însă patronul roș-albaștrilor a evitat răspunsul și a dus discuția în altă parte.

FCSB revine pe Arena Națională pentru meciul cu Poli Iași de la finalul acestei săptămâni, duminică, ora 21:30.



Noul obiectiv impus la FCSB după eliminarea din Europa