FCSB

MM Stoica pune paie pe foc inaintea derby-ului cu Dinamo

Mihai Stoica a raspuns in stilul sau caracteristic rivalilor de la Dinamo care au orchestrat coregrafia cu "Doar Dinamo Bucuresti" de la partida cu Manchester City.

"Noi vom juca din nou prin Europa, altii vor verifica luminozitatea si contrastul televizoarelor proprii. Asa cum NE-AM si S-AU obisnuit", a scris Stoica pe contul sau de Facebook.

Trimitea la Dinamo este mai mult decat evidenta si la prezentele meteorice ale cainilor in cupele europene din ultimele sezoane.

MM Stoica a pus tunurile si pe cei care au criticat Steaua pentru evolutia din meciul cu City.

"Ii informez pe toti cei care au observat "marea eroare tactica" din meciul cu City ca NU AM FACUT PRESSING. Adevarul este ca impotriva unui adversar de un asemenea calibru - aflat si intr-o zi de gratie - n-am reusit nici sa atacam, nici sa ne aparam. Am luat golurile aflandu-ne cu toata echipa in defensiva. Din pacate, diferenta dintre echipa cu venituri anuale de aproape jumatate de miliard si noi este comparabila cu diferenta dintre noi si o echipa medie de Liga a 3 a din Romania", a adaugat Stoica.

Steaua-Dinamo se joaca sambata seara de la 21:00 pe Arena Nationala si va fi live text pe onlinesport.ro



MM Stoica pune paie pe foc inaintea derby-ului cu Dinamo