FCSB

MM Stoica despre revenirea în Ghencea: ”Am convingerea că vom juca, dar e complicat”

FCSB tatonează în continuare perspectiva revenirii în Ghencea, subiect despre care a vorbit și managerul general al roș-albaștrilor, Mihai Stoica, într-o conferință de presă.
Chiricheș în prima conferință după revenirea la FCSB: ”Merit mai mult respect”

”Nu mă ocup de negocieri, pentru că acolo trebuie să fie o persoană zen. Eu nu am răbdarea necesară. Aștept din clipă în clipă că vom juca.

”Prima dată am plecat după fentă. Acum am convingerea că vom juca, dar mi-e să nu fie un deja vu. E complicat”, a declarat Mihai Stoica.

Despre transferul lui Vlad Chiricheș

”Obiectivul principal este titlul 27, dar mai avem câteva obiective intermediare. Primul era aducerea unui lider în vestiar și l-am rezolvat.

”Chiricheș este primul jucător care a plecat de la un club la altul plătindu-se sume importante și care a fost căpitanul unei echipe de Serie A, la Cremonese. Al doilea obiectiv este să revenim în Ghencea pe un stadion mai modern decât cel pe care l-am lasat în urmă cu câțiva ani.

”Sunt cele două ingrediente care ne pot ajuta să luăm campionatul și mi-e greu să cred că ne poate opri cineva în acest sezon. A semnat cu noi căpitanul echipei naționale. E o persoană cu care mereu am avut o chimie personală. Când era la Napoli și era pauză competițională venea și se antrena cu noi. Avea toate condițiile acolo, dar el a fost tot timpul al nostru”, a mai spus MM Stoica.

Meciul cu Oțelul din etapa a 3-a și returul cu bulgarii: ”În tur am fost ocrotiți de șansă”

”Trebuie să tratăm cu maximă seriozitate meciul de la Galați. Orice pas greșit poate fi fatal în campionatul acesta. Întâlnim o echipă foarte agresivă.

”Nu e simplu anul ăsta și când joci din trei în trei zile...Pretinșii analiști trebuie să înțeleagă că atunci când joci din trei în trei zile te trezești la cinci dimineața, te întorci după meci la cinci dimineața.

”Dacă vom trece de bulgari, pentru că ei și-au amânat meciul din campionat. E clar că vor pregăti returul. Noi n-am făcut o partidă bună în tur, am fost ocrotiți de șansă. Am vrut să amânăm meciul cu Dinamo pentru a juca pe Arena Națională sau în Ghencea, dacă vom ajunge vreodată acolo, dar LPF s-a opus, nu știu de ce”, a mai spus Stoica.



MM Stoica despre revenirea în Ghencea: ”Am convingerea că vom juca, dar e complicat”