FCSB

Killerul Stelei rupe tacerea dupa doi ani

Arbitrul polonez Marcin Borski, ramas în memoria fanilor din Ghencea ca fiind 'killerul Stelei', a vorbit pentru prima data despre meciul cu Napoli, pe care l-a prelungit la infinit, pâna când italienii au reusit sa egaleze.

Declarat persona non grata la Bucuresti, Marcin Borski marturiseste ca-si aduce aminte cu placere de meciul dintre Steaua si Napoli.
 
Arbitrul polonez remarca nivelul superior al jocului, dar si finalul aprins, în care italienii au reusit sa egaleze în minutul 90+7.
 
"Mi-aduc aminte de acel meci. A fost o întâlnire spectaculoasa, cu rasturnari de situatie, în care viteza de joc a fost superioara altor partide. Desfasurarea meciului a fost foarte dramatica si, pe alocuri, încântatoare", a afirmat Borski.

Borski nu a putut sa explice si motivul pentru care a prelungit atât de mult meciul dintre Steaua si Napoli întrucât UEFA nu-i permite sa-si justifice deciziile.
 
De altfel, prestatia lui Borski a fost extrem de apreciata, iar în prezent polonezul face parte din elita arbitrajului continental, debutând si în grupele Ligii Campionilor.



Killerul Stelei rupe tacerea dupa doi ani