FCSB

Gigi Becali despre lupta pentru titlu: ”Ne vom distra”

FCSB conduce în clasamentul din Liga 1 cu un avans de cinci puncte în fața rivalei CFR Cluj.

Gigi Becali anunță două transferuri importante în pauza de iarnă prin intermediul cărora, spune patronul FCSB, echipa n-ar trebui să aibă emoții în a doua parte a sezonului.

”Nu mai este teamă când ai cinci puncte după înjumătățire, adică trebuie să te distrezi cu ei. Așa ar fi normal, adică nu mai există presiune.

”Iau în iarnă un atacant și un optar. Așa vom face, ne vom distra”, a declarat Becali pentru Fanatik.

FCSB ar urma să renunțe la Andrea Compagno, atacantul pentru care Becali a plătit 1.5 milioane de euro lui Adrian Mititelu de la FCU 1948, dar care în acest sezon nu se mai ridică la nivelul așteptărilor.

Becali i-a stabilit deja prețul de transfer lui Compagno, acesta urmând a pleca la prima echipă care oferă un milion de euro.

”Dacă vine o ofertă bună, îl dau. Vreau un milion de euro. Altfel, el va rămâne la noi, pentru că e un jucător bun”, spunea Becali pentru Gsp.

Patru goluri a marcat Compagno în cele 15 apariții pe teren în campionat sezonul acesta.



Gigi Becali despre lupta pentru titlu: ”Ne vom distra”