FCSB

Becali a pierdut litigiul cu FCM Bacau in cazul Baciu

Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, ca judecatorii Tribunalului de Arbitraj Sportiv sunt corupti, dupa ce instanta de la Lausanne a dat dreptate clubului FCM Bacau în litigiul privind jucatorul Eugen Baciu, astfel ca gruparea bucuresteana este datoare 800.000 de euro.

O clauza din contractul încheiat între Steaua si FCM Bacau (pe vremea când clubul era detinut de Dumitru Sechelariu), prinvind transferul fundasului Eugen Baciu, prevede ca formatia bucuresteana trebuie sa plateasca 800.000 de euro gruparii bacauane daca jucatorul ramâne liber de contract din orice motiv. Jucatorul si-a încheiat contractul cu Steaua în 2011 si s-a întors la Bacau. Comisiile sportive interne au dat dreptate Stelei, dar bacauanii s-au adresat la TAS, unde au avut câstig de cauza.

"Aici e chestie de coruptie. Numai daca este coruptie poti sa dai asemenea hotarâre. Când îmi spunea lumea ca e coruptie la TAS, nu credeam. Acum îmi dau seama ca e coruptie. O sa atacam la tribunalul din Elvetia, o sa fac plângere penala împtoriva judecatorilor de la TAS. O sa facem reclamatie la FIFA, la UEFA, o sa fac interventie la comisia de justitie a Parlamentului Europei pentru desfiintarea acestui tribunal sportiv si sa ne judecam apoi în instantele civile. Chivorchian a fost acolo, cu o societate de avocati de la Timisoara. O sa încercam sa suspendam executarea hotarârii daca îi dam în judecata la tribunal. Tribunalele astea sportive si comisiile astea sportive nu mai sunt chiar asa puternice pentru ca Uniunea Europeana nu mai permite asta. Comisiile din tara ne-au dat dreptate pentru ca aveam dreptate suta la suta.", a afirmat Becali, la DigiSport.

Patronul stelist recunoaste ca el a acceptat clauza care îl face dator Bacaului, dar precizeaza ca Steaua nu e vinovata pentru faptul ca lui Baciu i s-a terminat contractul. "Baciu a prelungit înca doi ani si a ramas liber dupa sapte ani, nu dupa cinci ani. Am lasat si clauza aia, ca daca ramâne liber din orice motiv platesc 800.000, ca am zis ca oricum nu-l las liber. Contractul asta l-am semnat când jucam rummy. «Pune, ma, din orice motiv», i-am spus avocatului si ei au speculat asta. Ca i s-a terminat contractul nu e motiv. Ce, Baciu trebuia sa joace pâna la o suta de ani? Cu alte cuvinte, daca Baciu facea accident de masina si murea trebuia sa dau 800.000, nu? Trebuia un motiv pentru care e vinovata Steaua. Puteam sa spunem mai clar: din vina Stelei. Dupa ce i s-a terminat contractul s-a dus la Bacau. Am platit 400.000, era jumatate al Stelei, dupa aia nu mai era al Stelei, era al Bacaului suta la suta. Adica si-a luat marfa înapoi. Eu nu mai înteleg, daca e suta la suta al Bacaului, cum sa mai dau 800.000. El s-a dus la Bacau. Baciu s-a dus si el la TAS si a zis ca Steaua nu se poarta corect cu jucatorii, a luat apararea Bacaului", a spus cu amaraciune Gigi Becali.



Becali a pierdut litigiul cu FCM Bacau in cazul Baciu