Sepsi Sf. Gheorghe

Ciobotariu: ”Vom face tot posibilul să scoatem un rezultat pozitiv”

Sursă foto: https://www.facebook.com/osksepsi

Sepsi se află în fața celui mai important test din istoria clubului, meciul cu Bodo Glimt din faza playoff a Conference League.

Liviu Ciobotariu, antrenorul covăsnenilor, admite că gruparea norvegiană pornește cu prima șansă la calificare, dar spune că Sepsi va face tot posibilul pentru a răsturna calculele hârtiei.

”Am studiat adversarul, ajung foarte ușor la poarta adversă și înscriu multe goluri. Va trebui să fim foarte bine organizați în defensivă și va trebui să facem un joc perfect pentru a spera la un rezultat pozitiv.

”De partea noastră, suntem motivați, avem entuziasm, jucăm acasă în fața suporterilor. Am înțeles că stadionul va fi plin. Ne dorim să facem un joc bun, până la urmă, reprezentăm România. Vom face tot posibilul să scoatem un rezultat pozitiv, care să ne dea speranțe pentru meciul de la Bodo/Glimt”, a declarat Ciobotariu într-o conferință de presă.

Vor în grupele Conference League

Ciobotariu nu se ferește să afirme că obiectivul echipei sale este calificarea în faza grupelor.

”Am discutat cu jucătorii și le-am zis că visul nostru trebuie să fie să mergem cât mai departe în Conference League. Ne dorim acest lucru și suntem foarte motivați.

”E clar că pe hârtie sunt echipa favorită. Întâlnim o echipă cu un stil diferit față de ce am întâlnit până acum. Nordicii au un alt stil de joc, o echipă disciplinată tactic, care ajunge ușor la poartă. 

”Strategia noastră e să închidem foarte bine culoarele, dar trebuie să punem și probleme, să jucăm, să avem personalitate și să marcăm. La meciul retur va fi o altă abordare”, a mai spus Ciobotariu.

Meciul Sepsi - Bodo Glimt va fi live text pe onlinesport.ro, joi seara, de la ora 20:00.



Ciobotariu: ”Vom face tot posibilul să scoatem un rezultat pozitiv”