Liga 1

Rapid castiga in Trivale si urca pe doi in clasamentul din Liga 1

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCRapid1923oficial/

Nou-promovata Rapid Bucuresti continua inceputul bun de sezon in Liga 1 si a obtinut a treia victorie in patru etape.

Giulestenii s-au impus cu 1-0 in Trivale contra celor de la FC Arges intr-un duel de traditie din fotbalul romanesc.

Panoiu a marcat unicul gol al meciului in minutul 8.

Belu a centrat din flancul drept, Viana a incercat o respingere spectaculoasa cu calcaiul si mingea a ajuns la Panoiu care a marcat primul sau gol in Liga 1.

Pitestenii au inceput in forta partea secunda, dar n-au reusit sa profite de momentul bun.

Rapid putea inchide mecuil in minutul 61, dar Greab s-a opus cu piciorul la sutul lui Crepulja din actiune.

Giulestenii acumuleaza 10 puncte si urca pe locul secund in clasament. Doar CFR Cluj are mai multe puncte dupa disputarea a patru etape (12).

FC Arges ramane fara victorie si cu un singur punct obtinut runda precedenta in deplasare cu Gaz Metan Medias.

Etapa urmatoare Rapid primeste replica celor de la FCSB intr-un meci programat pe Arena Nationala.

Caseta tehnica

FC Argeş: Greab – Viana (Tofan ’46), Turda (Boldor ’46), Piţian, Muşat (Teles ’75) – Meza Colli, D. Dumitraşcu – Işfan, Palic (Lupeta ’46), Cr. Dumitru (Moisie ’46) – Said. Antrenor: Andrei Prepeliţă.

Rapid: H. Moldovan – Belu-Iordache, Săpunaru, Dandea, Junior Morais – Crepulja, Al. Albu, Pănoiu (Sefer ’65) – Carnat (Goge ’89), Ad. Bălan (Marzouk ’73), Hlistei (Alami ’65). Antrenor: Mihai Iosif.

Cartonaşe galbene: Boldor ’85, Meza Colli ‘86 / Belu ’37, Morais ’69, Bălan ’71, Carnat ’88, Moldovan ‘90+2.

Arbitru: George Găman.



Rapid castiga in Trivale si urca pe doi in clasamentul din Liga 1