Liga 1

Petrolul si Rapid au dat-o la pace la Ploiesti

Petrolul Ploiesti a terminat la egalitate meciul de pe teren propriu cu FC Rapid din etapa a cincea. Gazdele au controlat meciul, mai ales în prima repriza când au avut si trei sanse mari de gol dintre care si o bara. S-a terminat însa 0-0, niciuna dintre cele doua echipe nereusind prin goluri sa depaseasca spectacolul incendiar din tribune.

In fata unui stadion aproape plin, Petrolul si Rapid au realizat un meci demn de titulatura de derby, chiar daca ocaziile de gol n-au fost foarte multe. S-a jucat în mare parte pe contre, cu actiuni bine elaborate de atac în ambele jumatati ale terenului, dar mingea a ajuns mai rar la cele doua porti.

Prima mare ocazie de a deschide scorul a venit putin dupa încheierea primului sfert de ora de joc, când Adrian Cristea a sutat senzational din voleu, dar mingea a întâlnit transversala si a iesit peste poarta. Prima repriza nu s-a încheiat înainte ca ploiestenii sa semneze înca o mare ocazie. De aceasta data Younes Hamza s-a aflat la finalizare, dar lovitura lui de cap s-a dus putin alaturi.

Petrolul a ramas concentrata pe ofensiva si în startul reprizei a doua. Echipa lui Mircea Rednic a presat în continuare si în minutul 55, Adrian Cristea l-a întins serios pe portarul debutant al giulestenilor. Pecanha Peterson a reusit însa sa respinga cu vârful degetelor.

Minutul 68 a adus cea mai mare sansa de gol a rapidistilor. Milisavljevic a trimis puternic cu capul din interiorul careului, dar Bornescu a iesit în evidenta cu o parada de zile mari. Tot Milisavljevic a amenintat poarta un minut mai târziu, dar de aceasta data a trimis peste poarta.

Chiar daca timp mai era pâna la final pentru ca ambele echipe sa încerce deschiderea scorului, meciul n-a mai oferit astfel de sanse. Odata cu trecerea timpului, ambele echipe s-au axat pe aparare, încercând sa nu scape nimic de sub control si sa riste în defensiva. 

Petrolul Ploiesti: Bornescu - Achim, Galamaz, Yamissi, Guilherme- Boudjemaa (Oprita '81), Marinescu (Hoban '71), Mustivar, Adrian Cristea - Grozav (Bokila '75), Hamza. Antrenor: Mircea Rednic.

Rapid: Petersen - Voicu, Oros, Glauber, Bozovici - Teixeira, Pavlovici - Roman, Herea (Goga '81), Surdu (Grigorie '65) - Ilijovski (Milisavljevici '55). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabau.

Cartonase galbene: Galamaz '29, Mustivar '44, Hamza '47, Bornescu '68 / Bozovici '11, Teixeira '68, Pavlovici '74, Oros '90+3

Arbitri: Ovidiu Hategan (central) - Radu Ghinguleac, Sebastian Stoianov (asistenti) - Dan Florin Dreve (rezerva).

Observatori: Cornel Sorescu, Claudiu Popa

La meci au asistat 13.524 de spectatori.



Petrolul si Rapid au dat-o la pace la Ploiesti