Petrolul Ploiesti

Administratori ai clubului Petrolul perchezitionati de DIICOT

DIICOT efectueaza marti dimineata perchezitii la sediul clubului Petrolul Ploiesti intr-o ampla operatiune care vizeaza eliminarea unei retele specializate in spalare de bani si evaziune fiscala.

Potrivit surselor judiciare prejudiciul se ridica la peste 15 milioane de euro, iar initiatorii retelei vizate ar fi doi dintre administratorii clubului de fotbal Petrolul Ploiesti.

La respectiva suma nu s-ar fi ajuns in urma transferului de jucatori, ci prin deduceri ilegale de TVA si alte operatiuni financiare de spalare a banilor.

In centrul anchetei s-ar afla Dan Capra, omul care l-a adus la echipa pe Adrian Mutu. 

„Ancheta a fost declansata ca urmare a sesizarii primite de la Directia Generala Antifrauda. In cauza exista suspiciunea rezonabila ca o parte din membrii gruparii, in calitate de administratori ai S.C. FOTBAL CLUB PETROLUL S.A. Ploiesti, au initiat in anul 2012 o grupare infractionala organizata la care au aderat si ceilalti membri, in vederea crearii unor lanturi infractionale care sa favorizeze firmele administrate de membrii grupului, respectiv in scopul preluarii si finantarii S.C. FOTBAL CLUB PETROLUL S.A. Ploiesti. Astfel, au fost efectuate operatiuni nereale prin emiterea de documente si facturi fictive, in scopul deducerii TVA si diminuarii bazei de impozitare (impozit pe profit). De asemenea, in scopul crearii unor relatii comerciale inexistente intre firmele implicate in activitatea infractionala, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii si livrari de marfuri, sumele astfel obtinute fiind insusite de catre membrii gruparii, in scopul preluarii si finantarii clubului, prin creditari succesive. Prejudiciul produs prin activitatea infractionala este 15.400.000 euro. La sediul D.I.I.C.O.T – ST Ploiesti vor fi aduse in vederea audierii 30 de persoane, urmand a fi dispuse masuri legale in cauza", precizeaza comunicatul DIICOT.



Administratori ai clubului Petrolul perchezitionati de DIICOT