Otelul Galati

Adamescu, prima reactie dupa preluarea Otelului

Începând de vineri, Otelul are un nou patron. Este vorba despre Dan Adamescu, cel care sustine ca va avea un proiect pe termen lung la Galati. Iata comunicatul de presa prin care se anunta cedarea Otelului.

ArcelorMittal Galati si TNG Group au încheiat cu succes negocierile pentru transferarea clubului de fotbal Otelul

Galati, Bucuresti, 14 septembrie – ArcelorMittal Galati si TNG Group anunta separarea dintre Clubul de fotbal Otelul si Combinat si respectiv transferul catre noul actionar.

Ambele parti considera aceasta separare ca fiind deopotriva în interesul clubului de fotbal, al comunitatii si al suporterilor.
 
„Acest transfer catre o importanta companie româneasca va asigura viitorului echipei”, a declarat Bruno Ribo, Directorul General al ArcelorMittal Galati. „Doresc sa le multumesc actionarilor anteriori pentru reprezentarea intereselor ArcelorMittal în aceasta activitate, domnului Marius Stan, Primarul Galatiului, pentru ca a adus noul investitor si suporterilor pentru întelegere si rabdare. Vrem sa profitam de aceasta ocazie pentru a-i felicita pe jucatori si pe membrii staff-ului Clubului pentru rezultatele excelente pe plan sportiv din ultimii ani. Dorim sa transmitem noroc si succes atât Clubului cât si companiei TNG Group pentru munca lor viitoare de a asigura prezenta echipei în elita fotbalului. De acum înainte, Combinatul va continua sa sprijine proiecte comunitare de sanatate si educatie”.

„Suntem mândri sa ne implicam în acest proiect si - împreuna cu managementul Clubului - sa continuam aceasta activitate, sa îi asiguram sustenabilitatea si sa obtinem noi succese sportive. Ca investitor responsabil, abordarea noastra este pentru un proiect pe termen mediu si lung. Dorim sa multumim companiei ArcelorMittal Galati pentru implicarea de pâna acum precum si suporterilor pentru sprijinul lor constant”, a declarat omul de afaceri Dan Adamescu.

ArcelorMittal Galati si TNG Group îsi exprima întreaga lor încredere în viitorul Clubului de fotbal Otelul si îi încurajeaza pe suporteri sa îsi sustina în continuare echipa favorita cu energiile si fair play-ul lor.
 
Despre ArcelorMittal

ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgica si miniera integrata din lume, prezenta în peste 60 de tari.
ArcelorMittal este lider pe pietele globale importante, incluzând domeniile auto, constructii, electrocasnice si de ambalare, având sisteme performante de cercetare si dezvoltare, precum si tehnologice, precum si rezerve cuantificabile de materii prime si retele de distributie de top. De asemenea, Grupul detine operatiuni miniere, având în portofoliu peste 20 de mine în operare si dezvoltare, fiind al patrulea cel mai mare producator de minereu de fier. Compania este prezenta cu unitati de productie în peste 22 de tari, de pe patru continente, pe toate pietele-cheie ale industriei siderurgice, de la cele emergente, pâna la cele mature, având retele de distributie foarte bine dezvoltate.


Prin valorile ei de baza, sustenabilitate, calitate si leadership, ArcelorMittal se angajeaza sa functioneze într-un mod responsabil, respectând sanatatea, siguranta si bunastarea angajatilor sai, contractorilor sai si comunitatii în care opereaza. Totodata, se angajeaza sa actioneze de maniera sustenabila în privinta mediului, precum si a resursele limitate. ArcelorMittal este constienta de responsabilitatea pe care o are în privinta combaterii schimbarile climatice globale; compania fiind printre primele din industrie care face eforturi pentru a descoperi tehnologii inovatoare, cercetând si dezvoltând tehnologii si solutii de producere a otelului care contribuie la combaterea încalzirii globale. ArcelorMittal este membru al FTSE4Good Index precum si Dow Jones Sustainability World Index.
În 2011, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 94 de miliarde USD si o productie de otel de 91,9 milioane de tone, reprezentând aproximativ 6% din productia mondiala de otel. Operatiunile miniere ale Grupului au produs 54 de milioane de tine de minereu de fier si 8 milioane de tone de carbune metalurgic.
ArcelorMittal este cotat la bursele din New York (MT), Amsterdam (MT), Paris (MT), Bruxelles (MT), Luxemburg (MT) si la bursele spaniole de la Barcelona, Bilbao, Madrid si Valencia (MTS).
Pentru mai multe informatii despre ArcelorMittal vizitati: www.arcelormittal.com

Despre TNG Group
TNG – Grupul Nova, actionarul majoritar al companiei Astra Asigurari, este una dintre cele mai mari companii din România. Grupul a investit peste 500 de milioane de euro în România si este activ în mai multe domenii:
•         Media: Romania Libera, Revistele Hiparion, United Print, CMP;
•         Constructii: Baumeister;
•         Imobiliare: Unirea Shopping Center, City Business Center Bucharest, International Business Center Modern;
•         Industria hoteliera: Intercontinental Bucharest si Grand Hotel REX Constanta – Mamaia;
•         Energie si gaze: Megaconstruct;
•         Securitate: ANS.



Adamescu, prima reactie dupa preluarea Otelului