Liga 1

CFR Cluj rămâne în plasa liderului după 2-0 cu FCU 1948

Sursă foto: https://www.facebook.com/cfr1907/

Echipa din Gruia a rezolvat încă din prima repriza ecuația celor trei puncte în disputa cu FCU 1948 din etapa a 11-a.

 

Camora a deschis scorul după numai trei minute de la startul partidei după o fază creată de Bîrligea.

Atacantul gazdelor a scăpat singur cu portarul pe un contraatac și a întors decisiv mingea pentru reluarea lui Camora venit din stânga fără om în marcaj.

FCU 1948 a echilibrat jocul și chiar a controlat partida minute bune, ratând o mare ocazie prin Bahassa, în minutul 20. Acesta a rămas singur cu Sava, dar nu l-a putut învinge pe portarul gazdelor.

Pe fondul de dominare al oaspeților CFR Cluj și-a dublat avantajul prin Otele.

Acesta a majorat scorul la 2-0 în minutul 26 cu o reluare din interiorul careului.

Deac a fost aproape de gol trei minute mai târziu, când a trimis pe poartă și mingea a fost respinsă de Popa.

CFR Cluj a avut în partea secundă două goluri anulate pentru offside la același Juricic, în minutele 64 și 83.

La capitolul posesia balonului CFR a încheiat meciul cu doar 39 de procente.

Echipa din Gruia rămâne pe locul doi în clasament după acest rezultat. FCU 1948 ajunge la a șaptea înfrângere în campionat.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de patru ori anteriro în principala competiţie internă, de trei ori s-au impus clujenii, iar o partidă s-a terminat cu victoria oltenilor.

Cea mai recentă dispută directă din campioantul României avusese loc pe 7 noiembrie 2022, CFR Cluj - FC U Craiova 1948 3-1.

Caseta tehnică

CFR CLUJ: R. Sava - Mogoş (R. Filip 74), Kresic, Ajeti, Camora (Luca Mihai 68) - Cvek, Tachtsidis, Muhar – Deac (Juricic 61), Bîrligea (Morgan 61), Otele (Jefte Betancor 74). Antrenor: Andrea Mandorlini.

FCU 1948: R. Popa - Compagnucci, Lacroix, Danny Henriques, R. Negru - S. Asamoah (Dr. Albu 77), V. Achim – Baeten (Vl. Pop 83), Bahassa (Blănuţă 77), Van Durmen (G. Buta 88) – A. Chiţu (Ibrahimi 77). Antrenor: Paul Răducan.

Cartonaşe galbene: Baeten 23, Albu 90+1

Arbitri: Andrei Florin Chivulete - Sebastian Eugen Gheorghe.



CFR Cluj rămâne în plasa liderului după 2-0 cu FCU 1948