Liga 1

Gaz Metan – Voluntari 1-2. Prima victorie a ilfovenilor la Medias

Sursă foto: https://www.facebook.com/VoluntariFC/

Echipa FC Voluntari a obtinut prima victorie din istorie pe terenul celor de la Gaz Metan Medias, duminica seara, intr-o partida din etapa a 8-a in CASA Liga 1.

Ilvofenii au deschis scorul prin Vadim Rata, in minutul 58, dupa o centrare din dreapta.

Fundasul brazilian Yuri Matias a restabilit egalitatea pentru mediseni, in minutul 73, cu o lovitura de cap la coltul scurt.

Ionut Costin a adus in cele din urma victoria pentru FC Voluntari, in minutul 81, dintr-o centrare a lui Lukas Droppa.

FC Voluntari ajunge la 12 puncte dupa a patra victorie obtinuta in actualul sezon.

Pentru Gaz Metan si antrenorul Mihai Teja situatia din clasament se complica serios. Mediasul a pierdut al saselea meci din cele opt disputate si ramane penultima, cu doar patru puncte.

Exista sansa ca Gaz Metan sa fie noua lanterna rosie in Liga 1 dupa aceasta runda, daca cei de la Academica Clinceni vor obtine cele trei puncte in deplasare cu Farul Constanta.

Caseta tehnica

Gaz Metan Mediaş: Vâlceanu – Gabriel Moura (Chamed ’72), Matricardi, Yuri, Trif (Velisar ’46) – Iancu (Steau ’46, Lixandru ‘72), Filip, Deaconu – Morar, Sarr (Irobiso ’66), Grădinaru. Antrenor: Mihai Teja.

FC Voluntari: Popa – Ricardinho, Meleke, Armaş, Briceag (Vlad ’59) – Costin, Droppa, Raţă – Lopes (L. Fulop ’75), Nemec (Angelov ’85), Gheorghe. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Cartonaşe galbene: Chamed ’79 / Lopes ’45, Vlad ’76, Droppa ‘90+3.

Arbitru: Adrian Cojocaru.



Gaz Metan – Voluntari 1-2. Prima victorie a ilfovenilor la Medias