FCU 1948

Adrian Mititelu a iesit din inchisoare. Primele cuvinte in libertate

Patronul echipei FCU 1948 revine in libertate dupa ce Curtea de Apel din Craiova a respins recursul inaintat de procurori la decizia de eliberare emisa de Tribunalul Dolj.

UPDATE 16:05 - Declaratia lui Mititelu imediat dupa eliberare

“Am fost nevinovat. Imi propun sa devin si mai puternic de acum inainte. Sunt asa cum ma stiti, nu m-am schimbat deloc. Mi-a lipsit familia. Libertatea este foarte pretioasa.

“O sa merg si la echipa. Pentru echipa asta am facut multe sacrificii, am cheltuit multi bani, am facut si inchisoare pentru aceasta echipa”, a spus Adrian Mititelu imediat ce a pasit in libertate pe poarta penitenciarului de langa Craiova.

“Solutia pe scurt: În temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., raportat la art.460 alin.2 C.p.p., respinge ca nefondată contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova împotriva încheierii din 20 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.3845/63/2022, încheiere prin care s-a dispus suspendarea executării sentinţei penale nr.82/13.02.2019 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr.1364/05.11.2020 a Curţii de Apel Craiova, fiind emis de către Tribunalul Dolj mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.97/2019 din 05.11.2020, privind pe Mititelu Adrian- Marin. Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, conform art.275 alin.3 C.p.p. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 06 iulie 2022”, este decisia Curtii de Apel din Craiova.

Decizia este una definitiva, astfel ca Adrian Mititelu va iesi din inchisoare, acolo unde ajunsese in noiembrie 2020 dupa o condamnare de trei ani.

Mititelu fusese gasit vinovat de evaziune fiscala in cazul transferului jucatorului Mihai Costea la Steaua, in 2011.



Adrian Mititelu a iesit din inchisoare. Primele cuvinte in libertate