Rapid

Bergodi nu-și simte amenințat postul la Rapid

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCRapid1923oficial/

Cu doar cinci puncte obținute în primele patru etape pe banca Rapidului, antrenorul italian Cristiano Bergodi a fost băgat în ședință de finanțatorii echipei din Grant.

Bergodi spune înaintea derby-ului cu Petrolul de duminică (21:30) că nu se simte în pericol de a-și pierde postul.

”Nu e un moral aşa de bun, dar eu sunt un om echilibrat şi nu mă entuaziasmez nici când câştigăm. Şi când pierdem sunt liniştit şi ştiu ce probleme avem la echipă. 

”Eu am venit la 3-4 zile înainte de începutul sezonului. Nu vreau să caut o scuză, dar am nevoie de timp. Am făcut bune oriunde am stat. Nu ştiu dacă o să am timp, trebuie să îi întrebaţi pe conducătorii Rapidului. 

”Eu ştiu ce pot să fac şi nu simt nicio presiune. Eu muncesc şi vreau să scot echipa din criză. Am 58 de ani şi pot să fac faţă presiunii. Mi-au dat încredere, ceea ce a spus şi domnul Şucu. Nu mi-au reproşat ceva”, a declarat Bergodi într-o conferință de presă.

Bergodi a mai declarat că a discutat cu portarul Horațiu Moldovan după gafele comise de acesta în meciul pierdut la Voluntari.

”I-am readus zâmbetul pe buze, pentru că el e primul care și-a asumat vina. Se întâmplă să greșească și cei mai mari portari din lume și nu va fi ultima dată. E un portar foarte bun și cred că acum este liniștit, cu un moral bun. Sigur că îi voi acorda încredere”, a spus tehnicianul italian.



Bergodi nu-și simte amenințat postul la Rapid