Farul Constanta

Reacția lui Alibec după eliminarea din Bănie

Sursă foto: https://www.facebook.com/farulconstanta

Atacantul Denis Alibec a obținut un penalty împotriva Universității Craiova, pe care apoi tot el l-a ratat, după care a pasat decisiv la golul lui Mateus Santos, iar în finalul primei reprize a văzut roșu direct pentru lovirea cu cotul în cap a unui adversar. Farul a scos în cele din urmă remiza la Craiova.

”Îmi cer scuze suporterilor, colegilor, spectatorilor! La eliminare am vrut să îl împing şi asta a fost. Am vrut să îl împing, nu am vrut să-l lovesc, dar acum ce să mai zic, chiar nu am cuvinte.

”Mereu când sunt într-un moment bun, dau cu piciorul. Dar am încredere în colegii mei. Chiar nu am vrut să îl lovesc, după ce am luat roşu chiar m-am gândit la fază”, a declarat Alibec după meci.

Acesta a explicat și cum a executat lovitura de la 11 metri apărată de portarul Laurențiu Popescu.

”Am vrut să dau iar tare pe mijloc şi i-am dat în picior, important este că nu am luat cele trei puncte. Am încredere in colegii mei, îmi pare rău că nu pot fi alături de ei şi sper să-mi spele păcatele.

”Meciul cu FCSB este cu siguranţă decisiv, dar suntem uniţi, o familie şi mergem împreună până la final”, a mai spus Alibec.

Mai mult ca sigur, Alibec va rata finalul sezonului din cauza cartonașului roșu primit la Craiova.

Farul are patru puncte și un meci în plus disputat față de FCSB, echipă care joacă duminică împotriva CFR-ului, pe Arena Națională (ora 21:00).

Etapa următoare Farul primește vizita celor de la FCSB.



Reacția lui Alibec după eliminarea din Bănie