Farul Constanta

Alibec, înapoi la Farul? Șansele sunt minime

Sursă foto: https://twitter.com/mercatosphera

Atacantul Denis Alibec vrea să prindă vârful de formă spre finalul sezonului, pentru a nu rata astfel marea șansă numită Campionatul European.

Alibec evoluează în prezent pentru o echipă din Qatar care nu spune mare lucru și ar preferă să schimbe echipa.

Doar că potrivit regulamentului acesta nu mai poate evolua în actualul sezon decât pentru Farul Constanța, fiind deja legitimat la două cluburi.

Șansele ca Alibec să revină la Farul au fost evaluate de Ciprian Marica, acționar minoritar la clubul condus de Gheorghe Hagi.

”Șansele sunt sub 10 la sută, din câte înțeleg. Alibec are ușa deschisă, se întoarce când vrea el. Are și o vârstă, iar aspectul financiar e important. Nu-și permite Alibec să renunțe la salariul bun de acolo pentru a reveni la Farul, iar noi nu ne permitem să-i oferim condițiile de acolo”, a declarat Marica la Orange Sport.

Alibec a marcat patru goluri în 12 meciuri pentru Muaither SC sezonul acesta și mai are contract cu gruparea din Qatar până în iunie 2024.



Alibec, înapoi la Farul? Șansele sunt minime