CS Mioveni

Cartu: "Uneori simteam ca jucam cu Victoria, nu cu Dinamo"

Tehnicianul Daciei Mioveni, Sorin Cartu, s-a aratat mirat de maniera de arbitraj a lui Tiberiu Lajos in meciul cu Dinamo din Cupa Romaniei, subliniind ca i-au fost amintite momente din fotbalul romanesc dinaintea Revolutiei.

"Era normal ca Lajos sa piarda jocul din mana, in lumea noastra stim ce poate, iar efectiv au fost momente in timpul jocului in care credeam ca suntem inainte de '89 si nu jucam impotriva lui Dinamo, ci impotriva Victoriei", a spus Cartu, pentru Antena 1.

Cartu considera aceasta semifinala o performanta buna pentru Mioveni, dar a recunoscut ca in mare masura a contat si eliminarea rapida a lui Margaritescu."Sunt bucuros ca am invins, era un obiectiv pentru noi. Intr-o competitie cum e Cupa nu exista decat sansa victoriei, iar noi am reusit. Nu ma asteptam, dar speram, aveam si noi sansele noastre, desi erau mai mici decat cele ale lui Dinamo. Am castigat favorizati de gestul lui Margaritescu", a opinat "Sorinaccio".

Cel care a obtinut penalty-ul din care Mioveniul a invins, Octavian Chihaia, a comentat si el calificarea. "Victoria a reflectat ceea ce s-a intapmlat pe teren. A fost o victorie a intregii echipe, in care fiecare jucator a avut aportul lui. Am crezut in fortele noastre si se pare ca am avut dreptate. Aceasta semifinala este un pas mare pentru noi, dar daca tot ni s-a ivit aceasta ocazie, trebuie sa trecem mai departe", a afirmat Chihaia.

Onlinesport



Cartu: "Uneori simteam ca jucam cu Victoria, nu cu Dinamo"