Liga 1

Chindia – Petrolul 1-2. Târgoviștenii au avut un gol anulat de VAR

Sursă foto: https://www.facebook.com/official.fcpetrolul/

Într-un meci disputat la Ploiești cu Chindia în postură de echipă gazdă, Petrolul a învins formația din Târgoviște, cu 2-1, după ce gazdele de conjunctură aveau avantaj la pauză.

Popadiuc a deschis scorul pentru Chindia încă din minutul 5, cu un șut din interiorul careului.

Egalarea a fost adusă de Diomande, jucător intrat la Petrolul în debutul părții secunde. Acesta a marcat pentru 1-1 la cinci minute după pauză.

Un șut din afara careului l-a păcălit pe Căbuz, portarul Chindiei, și a intrat în poartă.

Chindia a trecut în avantaj din minutul 58 prin reușita lui Popa, dar golul a fost anulat la intervenția VAR, deși de la momentul golului și până la oprirea meciului au trecut trei minute.

Grozav a marcat golul victoriei pentru Petrolul, în minutul 77.

Petrolul ajunge la 34 de puncte și ocupă primul loc în clasamentul din Playout.

Chindia rămâne la 22 de puncte pe poziție de baraj, la patru puncte de U Cluj, prima echipă salvată direct de la retrogradare.



Chindia – Petrolul 1-2. Târgoviștenii au avut un gol anulat de VAR