CFR CLuj

CFR Cluj a câștigat primul amical al verii

Sursă foto: https://www.facebook.com/cfr1907/

Fosta campioană a României s-a impus la limită în partida de verificare disputată contra formației de ligă secundă CSC Dumbrăvița.

CFR Cluj a tranșat disputa, cu 1-0, printr-un gol marcat în repriza secundă (min.50) de spaniolul Jefte Betancor, jucător revenit în lotul ardelenilor după un împrumut în Cipru.

Andrea Mandorlini a folosit următoarea formulă de echipă:

Scuffet (R. Sava, 46) - R. Bălan (Adam, 57), Yuri, Ţîru, Peteleu - Ricky Gneba (Silaghi, 83), Cvek (Lucaci, 60) - R. Filip (Razak, 57; S. Buş, 85), Fică (Fofana, 57), Otele (Mustapha, 57) - Betancor.

CFR Cluj a ales să pregătească viitorul sezon în țară, la Poiana Brașov.

Meciul cu Dumbrăvița s-a disputat pe stadionul Tineretului din Brașov, acolo unde vor avea loc următoarele două partide, cu FC Brașov pe 4 iulie și cu UTA pe 8 iulie.



CFR Cluj a câștigat primul amical al verii