CFR CLuj

A picat transferul lui Yeboah la Slavia Praga. Explicatia campioanei Romaniei

Sursă foto: https://www.facebook.com/cfr1907

Atacantul Emmanuel Yeboah de la CFR Cluj a fost dorit de Slavia Praga pentru un transfer in aceasta iarna, insa mutarea a picat in ultimul moment.

"In ultimele zile, clubul nostru a negociat transferul lui Emmanuel Yeboah la Slavia Praga. Aceasta mutare nu se va materializa, iar fotbalistul va continua in Gruia. Chiar daca suma de transfer ar fi ramas la valoarea stabilita de comun acord, suma la care se adaugau si procente dintr-un eventual viitor transfer, Slavia a dorit sa schimbe conditiile mutarii, invocand o situatie medicala depistata la menisc. Pe scurt, clubul ceh si-a exprimat dorinta de a-l imprumuta pe jucatorul nostru pentru un an, pastrand prima optiune de cumparare definitiva.

"In mod cert, aceasta varianta nu a fost agreata de conducerea clubului nostru, mai ales dupa consultarea cu medicii specialisti cu care CFR colaboreaza de ani de zile, si care, dupa ce au studiat in detaliu documentele medicale, nu au fost in acord cu parerea medicilor clubului ceh.

"Intrucat, in ultimul an, jucatorul nu a avut absolut nicio problema de ordin medical, pozitia specialistilor nostri nu este lipsita de validitate, cu atat mai mult cu cat Yeboah a participat la absolut toate sedintele de pregatire ale echipei noastre si a jucat in meciuri oficiale din trei in trei zile, facand un efort considerabil.

"In alta ordine de idei, a fost usor sa decidem faptul ca Yeboah ramane la CFR, intrucat s-a dovedit a fi un jucator important pentru echipa noastra, atat in competitia interna, cat si in Conference League si in mod sigur ne va ajuta sa ne atingem obiectivele stabilite in acest sezon. El ramane un jucator monitorizat de cluburi importante, de antrenorul echipei nationale a Ghanei si suntem convinsi ca va ajunge la un club mare in viitor", se arata intr-un comunicat al campioanei Romaniei.

Yeboah, 19 ani, a disputat 29 de meciuri in tricoul celor de la CFR Cluj si a marcat trei goluri.



A picat transferul lui Yeboah la Slavia Praga. Explicatia campioanei Romaniei