Liga 1

CFR Cluj – Farul 3-1 în epilogul etapei a 14-a

Sursă foto: https://www.facebook.com/cfr1907

Echipa CFR Cluj s-a impus în duelul de pe teren propriu cu Farul și se apropie la un singur punct de liderul FCSB înaintea ultimei etape a turului din sezonul regular în Liga 1.
Așa am trăit CFR Cluj - Farul

 

Constantin Budescu a deschis scorul pentru Farul în minutul 24 al meciului din Gruia.

Un avantaj anulat după doar șapte minute de reușita lui Karlo Muhar cu capul din interiorul careului.

Același Muhar a dublat avantajul gazdelor în minutul 64 din pasa lui Philip Otele.

Acesta din urmă a pasat decisiv și la golul de 3-1 marcat de Luka Juricic în minutul 68.

CFR Cluj se apropie la un punct de liderul FCSB în clasament, în timp ce Farul ocupă locul șapte după etapa a 14-a, la egalitate cu alte două echipe, Hermannstadt și Petrolul.

Caseta tehnică

CFR Cluj: R. Sava - Kresic, Ajeti, M. Ilie - Mogoş (L. Mihai 90), Cvek, Muhar, Fică (Deac 82), Camora (Morgan 89) – Jefte Betancor (Juricic 46), Otele (Bîrligea 81). Antrenor: Andrea Mandorlini.

Farul: Aioani - M. Popescu, K. Boli, Gustavo Marins, Dussaut (Diogo Queiros 65) – Borgnino (L. Banu 79), Artean, Grameni (N. Popescu 79) – Mazilu (Rivaldinho 65), L. Munteanu, Budescu. Antrenor: Gheorghe Hagi.

Cartonaşe galbene: Mogoş 45 / M. Popescu 27, Gustavo Marins 77.

Arbitri: Marcel Bîrsan - Radu Ghinguleac, Valentin Avram.



CFR Cluj – Farul 3-1 în epilogul etapei a 14-a