Liga 1

Avancronica CFR Cluj - ACS Poli Timisoara (LIVE 21:30)

CFR Cluj - Poli Timisoara are loc astazi, de la ora 21:30, fiind cel mai asteptat mecil al zilei. CFR vine dupa un egal cu FC Botosani, iar ACS Poli Timisoara a invins in prima etapa pe Dinamo, aratand ca a venit in prima liga nu doar ca sa faca figuratie. Meciul este live text, de la ora 21:30, pe onlinesport.ro.

CFR Cluj este favorita in acesst meci. Egalul de la Botosani din etapa 1 al ardelenilor a aratat nu neaparat o forma slaba a acestora, cat o echipa a lui FC Botosani peste media asteptarilor, din moment ce moldovenii au invins in etapa a doua pe Gaz Metan Medias. Clujul a jucat in acel meci in superioritate numerica timp de 80 de minute, insa nu a reusit sa marcheze.

Lucrurile sunt asteptate sa se schimbe cu Poli Timisoara. Echipa lui Mircea Rednic este asteptata sa iasa dezlantuita, avand si un lot net superior fata de banateni, un lot care inca sufera de pe urma lipsei de omogenitate.

Mircea Rednic a anuntat ca pentru acest meci va face trei sau patru schimbari, care sa repare ceea ce s-a gresit cu Botosaniul. Voiculet este asteptat sa intre pe teren in primul 11 si sa se afirme cu gol. Deja Kapetanos a fost lasat in afara lotului, ceea ce arata ca Puriul nu tolereaza sincope si vrea sa puna echipa repede acolo unde trebuie.

De cealalta parte, ACS Poli Timisoara a fost revelatia primei etape. Nu este putin lucru sa intri in Liga 1 si sa bati pe Dinamo cu 2-0, ratand si un penalty. Cei din Timisoara au aratat un mare entuziasm de joc. Antrenorul Valentin Velcea a anuntat o tactica diferita cu CFR, fata de meciul cu Dinamo, ceea ce inseamna ca meciurile se gandesc bine la noua Poli. Velcea a spus ca nu ii place sa se apere si ca meciul cu CFR este unul "contra unei campioane, in care echipa mea trebuie sa isi arate din nou potentialul".

CFR intalneste pentru a doua oara la rand o echipa nou promovata, in timp ce Poli Timisoara are pentru a doua oara la rand in fata o echipa de top a Ligii 1. CFR Trebuie sa se puna rapid pe picioare, din moment ce in etapele foarte apropiate vor da piept cu echipe tari, precum Steaua si FC Vaslui.

Echipe probabile

CFR Cluj: Felgueiras - Velayos, Cadu, Piccolo, Camora - Voiculet, Pedro, Muniru, Costea - Maah, Tade

Poli Timisoara: Nuno Claro - Nohai, Scutaru, Seroni, Marovic - Petre, Barbut, Trandu, Boldea, Nicola - Szekely



Avancronica CFR Cluj - ACS Poli Timisoara (LIVE 21:30)