Fotbal European

UEFA a reprogramat meciul Israel – Elveția

Sursă foto: https://twitter.com/UEFA

Partida dintre Israel și Elveția din Grupa I de calificare la Campionatul European a fost amânată din cauza războiul declanșat de gruparea teroristă Hamas în Țara Sfântă.

Meciul din grupa României trebuia să se dispute joi, 12 octombrie, dar din cauza situației din Israel partida a fost amânată de UEFA.

Forul continental a reprogramat partida pentru data de 15 noiembrie.

”UEFA va continua să monitorizeze îndeaproape situaţia şi va rămâne în contact cu toate echipele implicate înainte de a lua orice decizie cu privire la eventuale modificări la alte meciuri viitoare care implică Israelul”, se arată într-un comunicat al UEFA.

În luna noiembrie și România ar trebui să întâlnească Israel în deplasare într-un meci care ar putea fi decisiv pentru calificarea la EURO 2024.

România și Israel luptă pentru poziția secundă într-o grupă condusă de Elveția, principala candidată la calificarea de pe primul loc.



UEFA a reprogramat meciul Israel – Elveția