CM 2026

Meciul Brazilia – Argentina marcat de violențe pe Maracana. Messi acuză poliția braziliană: ”Se putea ajunge la o tragedie”

Sursă foto: https://twitter.com/FCBAlbiceleste

Preliminariile sud-americane pentru Cupa Mondială din 2026 au programat, marți noapte, duelul Brazilia – Argentina pe Maracana din Rio de Janeiro.

Startul meciului a fost întârziat cu 30 de minute din cauza violențelor apărute într-un sector de tribună în care se aflau suporteri argentinieni.

Forțele de ordine au intervenit asupra acestora, determinându-i pe jucătorii argentinieni în frunte cu Lionel Messi și Emiliano Martinez să se deplaseze în zona respectivă pentru a încerca liniștirea spiritelor.

În cele din urmă, la inițiativa lui Messi, jucătorii argentinieni s-au retras la vestiare și au refuzat să dea startul meciului.

Am refuzat să jucăm când am văzut cum erau oamenii bătuți. Poliția, așa cum s-a întâmplat și la finala Copei Libertadores, încă o dată au atacat oamenii cu bastoanele. Am mers la vestiare pentru că a fost singurul mod în care totul se putea calma, altfel se putea încheia cu o tragedie”, a spus Messi.

Ulterior, același Messi a scris pe Instagram că ”această echipă continuă să facă istorie”.

Spiritele s-au calmat în cele din urmă și partida a început cu jumătate de oră întârziere.

Argentina a câștigat cu 1-0 prin golul marcat de Nicolas Otamendi și rămâne pe primul loc al clasamentului.

Pentru Brazilia este a treia înfrângere consecutivă în actuala campanie de calificare la Cupa Mondială.

Brazilia a suferit prima înfrângere din istorie pe teren propriu în preliminariile pentru un turneu final și este abia la a doua înfrângere acasă în 70 de ani. Ambele înfrângeri au venit contra Argentinei cu Messi în teren.



Meciul Brazilia – Argentina marcat de violențe pe Maracana. Messi acuză poliția braziliană: ”Se putea ajunge la o tragedie”