Champions League

Mircea Lucescu razbuna esecurile din Liga Campionilor. Real Madrid calificata in optimi

Sahtior Donetk, echipa pregatita de Mircea Lucescu, si-a luat revansa pentru cele trei insuccese consecutive de pana acum in Grupa A.

Minerii lui Lucescu s-au impus cu un categoric 4-0 pe terenul propriu de la Lvov in fata suedezilor de la Malmo, meci care a fost arbitrat de romanul Ovidiu Hategan.

Gladkyj a deschis scorul cu o reluare din sase metri dupa o centrare de pe stanga, pentru ca la trei minute dupa pauza Srna sa majoreze avantajul gazdelor din lovitura de la 11 metri.

Teixeira a fost faultat in careu de Yotun si Hategan a aratat fara ezitare punctul cu var de la 11 metri, iar Srna a transformat fara probleme.

Alves in minutul 55 si Teixeira in minutul 73 au marcat celelalte goluri pentru Sahtior intr-un succes cu 4-0 care vine sa spele din rusinea primelor trei meciuri. Echipa lui Lucescu nu marcase niciun gol pana marti seara in acest sezon al grupelor Ligii Campionilor.

Oaspetii au incheiat meciul in inferioritate numerica dupa ce Kari Arnason a primit al doilea galben si a fost eliminat.

Sahtior are nevoie de sase puncte in urmatoarele doua meciuri pentru a spera la un loc in optimile Ligii Campionilor, dar va fi foarte dificil in conditiile in care pentru etapa urmatoare, cu Real Madrid, Mircea Lucescu nu va putea conta pe doua piese de baza, Dario Srna si Oleksandr Kucher, ambii suspendati pentru cumul de cartonase galbene.

Real Madrid, victorie si calificare

In cealalta partida a Grupei A, Real Madrid s-a impus la limita pe teren propriu contra campioanei Frantei, Paris Saint Germain, cu 1-0.

Nacho Fernandez, jucator intrat pe teren de doar trei minute in locul lui Marcelo, a reluat decisiv din interiorul careului si l-a invins pe Trapp, dupa ce in prealabil mingea sutata de Kroos l-a lovit violent pe Thiago Silva.

Cu acest succes, Real Madrid ajunge la cota zece puncte si este sigura de prezenta in optimile de finala. PSG urmeaza pe doi, cu 7 puncte, in timp ce Sahtior si Malmo au fiecare cate trei puncte.



Mircea Lucescu razbuna esecurile din Liga Campionilor. Real Madrid calificata in optimi