Champions League

Cinci jucatori au fugit de la Sahtior. Mircea Lucescu, aproape de National Arena

Cinci jucatori ai echipei Sahtior Donetk au ramas in Franta, dupa amicalele jucate in aceasta tara. Mircea Lucescu ramane fara nume importante, la scurt timp inainte de debutul in Liga Campionilor.

Sahtior a disputat saptamana trecuta doua partide amicale in Franta, cu Bordeaux si Lyon. La capatul acestora, echipa a revenit in Ucraina, dar nu in totalitate.

Alex Teixeira, Fred, Dentinho, Douglas Costa si Facundo Ferreyra au decis sa ramana in Franta si sa isi caute acolo echipe, de teama situatiei tensionate din Ucraina.

Mircea Lucescu a declarat ca "jucatorii au fost furati de un impresar care vrea sa ii convinga sa plece la alte echipe". Il Luce a spus insa ca jucatorii in cauza nu pot evolua la alte cluburi, pentru ca au inca angajamente pe doi ani semnate cu Sahtior.

Clubul ucrainian, stabilit temporar in orasul Harkov acolo unde situatia este mai calma, va evolua la Bucuresti in Liga Campionilor. Desi informtia nu este inca oficiala, in ultimele zile situatia s-a cristalizat, iar clubul ar fi ales Bucurestiul in mod cert pentru meciurile europene.



Cinci jucatori au fugit de la Sahtior. Mircea Lucescu, aproape de National Arena