EURO 2024

Am scăpat de principalul pericol din echipa Israelului

Sursă foto: https://twitter.com/TheSpursWatch

Manor Solomon s-a accidentat în ultimul meci disputat în Premier League pentru Tottenham și va rata confruntarea cu România din preliminariile EURO 2024.

România mai are de jucat patru meciuri în actuala campanie de calificare la Campionatul European, iar meciul considerat decisiv pentru soarta obținerii biletelor la turneul final va fi contra Israelului, în deplasare.

Un meci care a căpătat greutate, după ce Israel ne-a surprins cu un joc extrem de bun pe Arena Națională. România și Israel au remizat, scor 1-1, la capătul unui meci în care tricolorii s-au considerat norocoși că au pus mâna pe un punct.

Principalul pericol din tabăra israeliană a fost Manor Solomon, jucător legitimat la Tottenham, în Premier League.

Solomon s-a accidentat la partida de campionat cu Liverpool, meci marcat de controversata eroare de arbitraj, și devine astfel indisponibil pentru următoarele două sau chiar trei luni.

Este vorba de o accidentare serioasă la genunchi, după cum anunță presa engleză.

Meciul Israel – România se va disputa pe 18 noiembrie.



Am scăpat de principalul pericol din echipa Israelului