Volei

Volei Alba Blaj a debutat cu victorie în grupele Ligii Campionilor

Sursă foto: https://www.facebook.com/VoleiAlbaBlaj/

Campioana României la volei feminin a dispus de LKS Lodz din Polonia în primul meci din Grupa E, cu 3-1.

Scorul pe seturi a fost 25-23, 19-25, 31-29, 25-17 după un meci de 113 minute.

Campioana României a început mai bine meciul și a condus aproape în permanență ostilitățile în primul set, în care a avut mereu diferențe de 2-3 puncte în fața adversarelor. Polonezele au revenit și au condus cu 19-18, dar o serie de 4 puncte consecutive reușite de fetele pregătite de Stevan Ljubičic a tranșat, practic, setul în favoarea echipei din Blaj.

Setul al doilea a semănat cu primul, dar de această dată cu echipa gazdă mai mereu în față, în ciuda startului bun al Blajului, care a condus cu 3-0. Volei Alba Blaj nu a putut decât să se apropie la un punct în spatele adversarei, dar de la 17-16 campioana Poloniei a făcut 22-16, iar soarta setului a fost pecetluită. 

Setul al treilea a fost decisiv pentru soarta meciului și a durat 36 de minute. Cele două echipe s-au aflat pe rând la conducere, însă Volei Alba Blaj a ajuns prima la punctul 20 (20-18), gazdele reușind apoi egalarea (21-21). De aici s-a mers „cap la cap” până la final.

ŁKS Łódź a ratat primele trei mingi de set, apoi a fost rândul campioanei României să rateze două mingi de set, din nou gazdele au avut ocazia să facă 2-1, pentru ca, în final, Volei Alba Blaj să fructifice o nouă minge de set, 31-29.

În setul al patrulea, Volei Alba Blaj a controlat de o manieră categorică jocul, conducând în permanență la diferențe mari și liniștitoare (7-3, 13-7, 16-9, 20-12).

Bogumila Biarda, cu 18 puncte reușite, a fost desemnată MVP-ul meciului. Din echipa noastră s-au mai remarcat, la acest capitol, Katarina Jović (15 puncte) și căpitanul Nneka Onyejekwe (10 puncte). Cele mai multe puncte în acest meci (22) au fost realizate de Valentina Diouf (ŁKS Commercecon Łódź).

 


Volei Alba Blaj a debutat cu victorie în grupele Ligii Campionilor