Aventura României la Campionatul Mondial va începe, vineri seara, de la ora 19:00.
Tricolorele vor întâlni Chile, cel mai accesibil adversar din grupă, un meci în care nu va evolua Cristina Neagu.
Aceasta nu s-a antrenat de două săptămâni și a ratat prezența la Trofeul Carpați, unde România a avut o ultimă repetiție înaintea plecării spre Danemarca.
”Situația mea este puțin neclară. Nu m-am antrenat de două săptămâni și nu știu când voi fi aptă de joc sau dacă voi juca”, a spus Neagu pentru televiziunea daneză.
Absența Cristinei Neagu de la meciul cu Chile a fost confirmată și de selecționerul Florentin Pera.
”Sper să se poată antrena în 2-3 zile, dar sigur nu va juca în primul meci de vineri”, a afirmat acesta pentru presa locală din Danemarca.
Pentru Cristina Neagu este ultimul Campionat Mondial din carieră.
România va mai întâlni Serbia (duminică, 3 decembrie) și Danemarca (marți, 5 decembrie). Primele trei clasate continuă competiția.
Obiectivul României este clasarea pe locurile 1-7 la finalul Campionatului Mondial.