Box

Froch a uitat de revansa cu Bute si viseaza ca-l bate pe Ward

Nici nu a urcat în ring pentru apararea titlului mondial IBF la categoria supermijlocie contra lui Yusaf Mack, meci programat la 17 noiembrie, ca englezul Carl Froch se gândeste la o eventuala partida cu americanul Andre Ward.

Campion mondial dupa ce l-a învins prin KO pe Lucian Bute la Nottingham în mai 2012, Froch ar vrea o rejucare a meciului cu Ward, dupa ce pierdea categoric în fata campionului mondial WBA si WBC în turneul Super Six din luna decembrie a anului trecut.

”Stiu ca de aceasta data îl pot învinge pe Ward. Am pierdut în fata lui foarte strâns la puncte, doi dintre arbitri acordând 115-113 în favoarea lui. Sunt singurul pugilist din lume care a fost aproape de a-l învinge pe Ward si mi-ar placea ca într-o zi sa o fac”, viseaza cu ochii deschisi Froch.

Ceea ce nu spune însa Froch este ca al treilea judecator de margine a dat 118-110 în favoarea lui Ward, scor mult mai aproape de realitatea din ring, unde Froch a primit o lectie de box din partea adversarului de peste ocean.

Nu trebuie omis faptul ca Ward a luptat în acel meci cu mâna stânga fracturata si cu toate acestea l-a dominat pe Froch de o maniera categorica.

Obtinerea titlului mondial pare a-l fi facut pe Froch sa piarda simtul realitatii, din moment ce englezul viseaza la un meci cu Ward în conditiile în care nu a trecut nici de Yusaf Mack, iar în mai 2013 îl asteapta Lucian Bute pentru a-i da ce merita, dupa care are programata o alta rejucare contra danezului Mikkel Kessler.

Interesant este daca Froch ar mai vrea sa lupte cu Ward daca ar fi epuizat deja toti adversarii de calibru si nu ar mai avea cu cine sa se bata la nivelul lui.

În alta ordine de idei, Lucian Bute pregateste intens revenirea în ring contra rusului Denis Grachev. Meciul celor doi va avea loc în Centre Bell din Montreal pe 3 noiembrie, iar Grachev pune la bataie centura NABF la categoria semigrea.



Froch a uitat de revansa cu Bute si viseaza ca-l bate pe Ward