Box

Doroftei: "Plang de fericire"

Fostul pugilist Leonard Doroftei a declarat, pentru MEDIAFAX, ca a fost extrem de emotionat vineri, când a fost ales în functia de presedinte al Federatiei Române de Box, precizând ca i-au dat lacrimile vazând bucuria si entuziasmul celor care l-au ales.

"Vineri a fost un moment fericit pentru mine. Alegerea în functia de presedinte al Federatiei Române de Box m-a emotionat, mi-au dat lacrimile în momentul în care am fost ales presedinte, vazând bucuria si entuziasmul celor care m-au ales. De la marile victorii si meciuri pentru titlul mondial de la Bucuresti sau San Antonio nu m-am mai simtit asa. Multumesc în primul rând echipei mele, lui Francisc Vastag, Vasile Câtea, Relu Auras, Adrian Lacatus, Marcel Boboc, Titi Tudor, Marian Simion, lui Mihai Craiu, ziaristilor Viorel Sima si Adrian Fetecau pentru sustinerea pe care mi-au acordat-o la alegerile pentru presedintia Federatiei Române de Box. Apoi vreau sa le multumesc oamenilor de box care m-au votat, iubitorilor sportului, presei, reprezentantilor ANST, COR care au fost alaturi de mine în încercarea de a salva federatia de la dezafiliere", a spus Doroftei.

El a precizat ca este constient ca la federatie sunt multe lucruri de pus la punct, însa a adaugat ca are alaturi o echipa formata din nume mari din boxul românesc.

"Euforia s-a încheiat! Stiu ca avem foarte multa treaba la federatie. Sunt multe lucruri care trebuie puse la punct, dar nu le pot face pe toate într-o zi. Vreau ca aceia care m-au sustinut sa vina alaturi de mine în federatie, în Biroul Federal, pentru a putea conduce efectiv boxul. Am alaturi o echipa formata din toate numele mari din boxul românesc", a mentionat Doroftei.

Fostul pugilist Leonard Doroftei a fost ales, vineri, în functia de presedinte al Federatiei Române de Box, în cadrul Adunarii Generale Extraordinare a forului, ce a avut loc la sediul ANST. Doroftei a primit 84 de voturi, în timp ce contracandidatul sau, Fanel Trandafir, a primit 29. Doua voturi au fost anulate.



Doroftei: "Plang de fericire"