Australian Open

GAME cu GAME Finala feminina de la Australian Open: Serena Williams-Maria Sharapova

Ati urmarit live text pe onlinesport.ro, sambata de la ora 10:30, finala feminina de la Australian Open in care s-au infruntat primele doua jucatoare ale lumii, Serena Williams si Maria Sharapova.

FINAL Serena Williams-Maria Sharapova 6-3, 7-6 (7-5) 

In ceea ce ne priveste, va multumim ca ne-ati fost alaturi in cele doua saptamani de tenis spectacol de la Antipozi si va invitam sa ramaneti alaturi de noi si pe mai departe.

12:36 Final superb de meci. Serena serveste un as, dar mingea este anulata pentru un net anuntat prompt de arbitra din scaun. Williams isi aruncase racheta si se pregatea de sarbatoare. A ridicat racheta si a servit din nou impecabil. Serviciu as, al 18-lea si a treia sansa de meci a fost fructificata. Titlul cu numarul sase pentru Serena Williams la Australian Open.

12:34 Alte doua mingi de meci pentru Williams la 6-4 in tie-break.

12:29 Williams isi trece in cont al 17-lea as dupa un serviciu de 191 km/h. Americanca are 4-1 in tie-break, cu mini-break in fata.

12:26 Ajungem in tie-break dupa ce Sharapova a reusit un game solid pe propriul serviciu (6-6).

12:21 Williams ajunge la al 15-lea serviciu as in acest meci. Fabulos! Serena inchide un game dificil cu un as, al 16-lea, si trece din nou la conducere (6-5). Toata presiunea din lume apasa acum pe umerii Mariei Sharapova in urmatorul game.

12:17 Minge de meci Willims la primire. Sharapova joaca la limita si prinde linia din spatele terenului, Serena aplaudand curajul adversarei. In cele din urma Sharapova isi castiga game-ul de serviciu si egaleaza scorul (5-5).

12:12 Williams se apropie la un game de castigarea finalei. Sharapova la serviciu.

12:03 Minge de break ratata de Sharapova, dupa care Williams urca la fileu si trece in avantaj castigand punctul cu voleul. Serviciu as din partea Serenei (4-3).

12:01 Sharapova ridica nivelul jocului sau, iar finala se echilibreaza vazand cu ochii. Williams munceste mult mai mult pentru a-si castiga punctele.

11:55 Retur feroce din partea Serenei Williams si aceasta face rost de o minge de break la 3-2 pentru ea. Sharapova salveaza game-ul in extremis si egaleaza la trei.

11:48 Sharapova gaseste un serviciu spre exterior prin care o scoate pe Williams in afara terenului, dupa care inchide punctul si game-ul cu un rever castigator in lung de linie (2-2).

11:43 Serviciu devastator din partea Serenei Williams. Un nou game alb, al doilea consecutiv in acest set, iar Sharapova nu are momentan raspuns.

11:40 Se clatina Sharapova la serviciu si este nevoita sa salveze o noua minge de break. Reuseste acest lucru printr-o minge bine plasata, dar jocul rusoaice nu arata deloc bine in pofida celor patru puncte la rand obtinute (1-1).

11:35 Williams continua sa domine si castiga primul game al setului secund la zero pe propriul serviciu.

11:32 Trei mingi de set pentru Williams pe serviciul advers. Americanca inchide setul in 47 de minute, cu 6-3. A fost un rever castigator in lung de linie, urmat de un strigat de eliberare din partea Serenei.

11:28 Sansa de rebreak pentru Sharapova, iar rusoaica profita de cele doua duble greseli ale Serenei si recupereaza un game dintre cele doua pierdute anterior pe propriul serviciu. Williams conduce 5-3.

11:25 Sharapova serveste foarte slab si ii permite adversarei sa beneficieze de trei mingi de break. Rusoaica scapa un rever afara, iar scorul devine 5-2 pentru Serena, care va servi pentru inchiderea primului set.

11:21 Serena revine de la vestiare si reia meciul la serviciu de la 30-30 si 3-2 in favoarea ei, cu break in fata. Un serviciu castigat si un forehand castigator in lung de linie rezolva rapid game-ul de revenire (4-2). Serena acuza o problema medicala, de altfel pe drumul spre vestiare a fost surprinsa de camere tusind foarte puternic.

11:09 Meciul este intrerupt la 3-2 si 30-30 pe serviciul lui Williams. Jucatoarele se retrag la bancile lor pentru a permite tragerea acoperisului arenei Rod Laver.

11:02 Williams serveste puternic, cu 180 km/h, mingea prinde terenul, desi Maria solicita un challenge, iar americanca se mentine la conducere (3-1).

10:57 Sharapova obtine primul sau game in aceasta finala si o face la zero pe propriul serviciu. Serena conduce 2-1 cu un break avans.

10:52 Serena incepe foarte agresiv acest meci si obtine break-ul dupa un game foarte lung pe serviciul rusoaicei.

10:45 Incepe finala cu Sharapova la serviciu.

10:37 Bun gasit prieteni. Maratonul tenisului de la Australian Open se apropie de final, iar de la aceasta ora va invitam la finala perfecta a turneului feminin.

Duelul dintre cele doua jucatoare a ajuns la al 19-lea episod, scorul intalnirilor directe fiind net favorabil americancei, 16-2.

Sharapova nu a mai invins-o pe Serena din 2004 din finala Turneului Campioanelor.

Aceasta este a patra confruntare directa intre cele doua in finala unui turneu de Mare Slem, scorul fiind de 2-1 in favoarea Serenei si la acest capitol.



GAME cu GAME Finala feminina de la Australian Open: Serena Williams-Maria Sharapova